"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 22 mai 2008

Despre shefele mele - partea a 2-a

Al doilea personaj din panoplie este o doamna respectabila, initial prietena, care mi-a propus la un moment dat sa lucram impreuna in micutza ei firma. Eu sa ma ocup de ce mai facusem inainte, ea mi-a promis marea cu sarea. Am realizat in scurt timp in primul rand faptul ca imi era prietena cand sufeream si treceam prin momente mai dificile, cum zambeam si eram ok, devenea rautacioasa. In al doilea rand, chestiile pentru care renuntasem la alte joburi si venisem la ea nu prea se intamplau (clienti multi, diversificati, facem dregem, invatam, in scurt timp iti dau si tie parte din firma). Rapid am inteles ca desi foarte buna pe meseria ei, nu prea avea legatura cu multe alte subiecte, dar isi inchipuia ca stie tot, fara exceptie, si a inceput sa ne dea lectii. Cea mai amuzanta dintre ele a fost cea despre seductie si amor, ea fiind o femeie cel putin nu atractiva, ca sa nu fiu prea rea, care se imbraca de la second hand si avea miros de naftalina, pe care nu mai pusese mana un barbat de vreo 2 ani la vremea aceea. Avea cateva "calitati" ce o faceau deosebita: era cea mai sinucigasha workoholica pe care am vazut-o vreodata si isi facea un titlu de mandrie din asta, astia cu vieti reale si nu doar munca eram priviti de sus si chiar dojeniti, era de o paranoie iesita din comun, toata lumea avea ceva cu ea, o urmarea si vroia sa-i fure informatiile pretioase (am incercat sa-i explicam ca pentru revista presei facuta din ziare care sunt pe net si cateva strategii de PR care nu spuneau in nici un caz vreo formula magica de transformat kktul in aur nu iti intra nici un hacker securisto-mason in cele 3 calculatoare ale srl-ului de apartament, dar ea stia mai bine, normal), avea o inspaimantatoare personalitate multipla, de ajunsesem in fiecare zi sa dam cu presupusul cine va intra pe usha: turbata incruntata care tuna si fulgera, fetitza cu codite si rochite transparente care ne obliga sa lasam tot deoparte ca sa ne povesteasca ea barfe si ce a mai facut cu noul ei iubit (cunoscand ambele personaje, povestile erau mai sinistre decat ideea de a intra peste parintii tai cand si-o trag) sau sora lor care isi lua regulat Distonocalmul si se aseza cuminte la calculator si nu zicea mare lucru? Mai avea ceva ce o facea speciala: o vocatie deosebita de a fi muncitor pe plantatie, nici o idee de cum ar trebui sa fie un manager si un simt f prost al banilor. Tocmai asta i-a permis unui avocatzel shmecheras de doi bani aciuat pe langa ea sa-i spele si creierii, sa-i fure si banii. Dar toate la timpul lor.
Dupa 1 an si jumatate petrecut acolo, am simtit ca nu mai am ce cauta in locul ala. Nu se mai intrevedea nimic interesant profesional, atmosfera devenise sinistra (avocatzelu se dadea de shef ca orice marlan care se respecta, cu aluzii sexuale, palme peste ceafa, intarzia cu salariul, etc), iar ea era mai plina de lectii ca niciodata (am incercat sa-i explic ca lectia umilirii e ceva total diferit de cea a umilintzei, dar nu aveai cu cine vorbi). In plus, eu imi facusem un mic srl si am primit o oferta de colaborare. Cand am anuntat-o ca vreau sa plec, s-a dezlantuit iadul pe pamant! M-a acuzat ca mi-am facut firma si nu i-am spus (fapt ce mi-a trecut din vedere si pentru care mi-am asumat greseala si mi-am cerut scuze), ca vreau sa-i fur clientii, ca ii fur din calculatoare informatiile alea de care era convinsa ca exista (o exista oare ideea de informatii imaginare ca in cazul copiilor care au prieteni imaginari?). Initial nu am vrut sa intru in circ, i-am spus ca ne leaga doar un contract de munca, ca e dreptul meu sa plec in alta parte, ca nu are rost sa ne certam. Atunci si-a pus poalele in cap si a devenit "sentimentala": m-a luat din strada si mi-a dat o paine si a facut protectie sociala cu mine, mi-a porcait iubitul, prietenii, i-a bagat in discutie si pe ai mei. Pana aici! Am reusit sa ma abtin de la a-i spune ce cred despre ea (mi-a iesit in schimb cu aceasta ocazie hihihihi), dar am ridicat si eu tonul. Daca mama si tatal meu nu isi permit sa ma porcaiasca si sa urle aiurea la mine, ea cu atat mai putin avea vreun drept sa o faca. Nu pot sa exprim in cuvinte scarba si fierea din gura pe care am avut-o multa vreme dupa asta. Mai ales ca tot mai aflam, multa vreme dupa asta, diverse otravuri pe care le scotea din gura-i spurcata. Nu am sa inteleg niciodata reactia ei. Boala ei de a fi considerata Mama Ranitilor suferise ca mi-am permis sa plec, sa aleg alta cale? Mi s-a spus ca mai e si varianta in care femeia frustrata si ofilita inainte de termen nu suporta ideea uneia mai tinere care isi traieste viata, cu bune si rele, cu pupaturi si shuturi, cu bucurii si tristeti, dar si-o traieste la maxim si cum vrea!
Cu toate astea, invershunarea si acreala ei, rautatea ascunsa ipocrit in spatele unei mashti de fata buna, complexele ei de om caruia ii curge inca tzarana din buletin nu au reusit sa ma faca sa ma bucur de uriasha tzeapa ce si-a luat-o la destul de scurt timp dupa plecarea mea, de la avocatzelul shmecherash, normal. Asta pentru ca desi nu mai vreau sa stiu nimic de existenta ei, nu am cum sa uit ca inainte de a-mi fi catastrofa de "shefa", am tinut la ea ca la un prieten drag.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu