"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 18 iulie 2008

Setting my status: on holiday!


A.M.R. 4 ore ... Ultima zi de munca pana pe 4 august :D Yeah, hate me! Duminica plecare spre Viena (3 nopti), Praga (4 nopti), Budapesta (2 nopti) si Sibiu (1-2 nopti). Imi doresc in primul rand sa ajung sanatoasa si intreaga, voi conduce mai mult ca niciodata. Dupa care imi doresc sa ne relaxam, sa ne bucuram, sa visam, sa zburam, sa dansam valsuri, sa imi beau cafeaua in faimoasele cafenele vieneze, sa ne dam in mashinutze si buburuze in Prater, sa ne minunam la animalele din gradina zoologica de la Schonbrunn si sa ne dam cu caleshtile din muzeu, sa ne plimbam pe faimoasele poduri pragheze, sa vedem muzeul Kafka si Piata Wenceslas, sa facem promenade pe Dunare, sa trecem Podul cu lantzuri, sa ne relaxam fundul si spatele obosit la baile Kiraly. Si da, sa-ne cumparam multe haine si prostioare de la reduceri, sa mancam si sa bem scorfeturi si ciudatzenii, sa facem un milion de poze. Sa ne intoarcem cu povesti o mie si sa ne tina pana la urmatorul concediu. Sa ne citim cu bine in august.

miercuri, 16 iulie 2008

Noi aventuri prin Bucuresti cu Frida

Ma apuc de scris acum pe principiul ca "toate mi se intampla (numai) mie", coroborat (uuu, love the word!) cu "mai bine un umor negru si amar ca ciocolata 99% dark decat fara umor". In lupta mea pentru a-i obtine legalitatea si drepturile Fridei, am mai avut azi doua lucruri de bifat. Dupa ce ieri am crezut ca drumul pana prin Lacul Tei, la doctorul de alarme e lung si anevoios, azi am ajuns la doctorul de mashini (pentru analizele de rutina), in Pipera-Tunari. E, asta aventura off-road, frate! Nenea doctoru imi spusese: "treci de politia noua, mergi, mergi, mergi, la giratoriu ushor stanga si vezi sageti indicatoare. Dupa care cand treci de Mega Image, mai mergi vreo 300 de metri, o biserica pe dreapta, o iei pe langa ea, dupa care mergi pe straduta, se termina asfaltul, mai mergi 50 de metri si faci iar dreapta. Si ai ajuns". La ora 4 cand am trecut de politie, drumul era relativ nu-chiar-blocat. Am ajuns la giratoriu, am mai mers putin si shoc! Drumul nu mai era strada, ci o cale de pamant batucit, cu shantzuri si shleauri, gropi uriashe si multe mashini care se mishcau haotic si poticnit. Convinsa ca am gresit drumul, il sun pe om. "Ah, am uitat sa-ti mentionez ca e blocata shoseaua si se face un ocol pe camp. E drumul bun, stai linistita, numai bine, hehe, testam si amortizoarele cu ocazia asta". Haha, you're so funny you could kill me! Frida, saraca, muta. I se opreste si motorul o data, cat pe ce sa pupe o margine de groapa, dar dupa lupte seculare care au durat 20 de minute, ajungem iar in drum teoretic asfaltat, trecem de Mega Image, facem dreapta pe langa biserica, pash, pash, se termina asfaltul. Pe dreapta, eu am vazut un fel de intrare prin care cu greu ar fi trecut mashina, dar nu mi-am inchipuit ca asta ar fi stradutza cu pricina, asa ca am mai mers putin, am dat de grohotish, panica, trece un domn in jeep. "Ati ratat strada, e in spate, coborati cu atentie panta asta si o sa aveti loc sa intoarceti. Dar sa nu faceti la dreapta, ca va blocati in fundatura unde se construieste vila aia alba". Facem manevrele, ne intoarcem, gasim strada (strada???), gasim doctorul. De la prima ridicare de capota, imi spune (desi nu stia nimic despre originile Fridei): "ai luat-o de curand de afara, nu? Totul e impecabil, se vede ca nu a rulat mult in Romania". Schimbam uleiul, filtrele, aflu cu bucurie ca nu va trebui sa investesc intr-o noua curea de distributie pentru ca are lantz si asta nu se schimba, facem conversatie cu domnu doctor. Din cauze de drumuri din cartier realizez si de ce ii merge asa bine afacerea omului si de ce imi scoate factura de pe laptopul Vio de mi-au picat plombele. Platim, multumim, cu jumatate de gura ne angajam sa venim peste 10.000 de km tot la el. Ne intoarcem in drumul oaselor, care intre timp s-a super aglomerat, in plus, ploaia isi adusese si ea aportul generos. Am realizat de ce Pipera e asa un cartier exclusivist. Pai, in primul rand, doar cu mashini mari si zdravene poti face drumul asta in fiecare zi. Si doi, doar biznismenii care nu au program fix de semnat condica isi pot permite sa petreaca 2-3 ore ca sa iasa si sa intre in the hood. Am plecat de la service la ora 17:15. Am ajuns in Aviatorilor la 19:45. Timp in care am putut sa termin de mancat pranzul ramas in casoleta (shnitzel cu cartofi prafiti, mancati lejer cu furculitza, pe bord), am baut 1 litru de apa si un frappe de la OMV si am vazut cu semne de incepator un Q7, un Grand Cherokee si 2 BMW-uri foarte noi si foarte frumoase. Din Aviatorilor unde am bifat si plata asigurarilor, am mai facut o ora si 20 de minute pana acasa. Am gasit in fata blocului un loc chinuit de parcare unde am infipt-o pe Frida care mi-a spus pufaind: "Stii ceva, meine liebe? De data asta ma doare PE MINE capul! Guten nacht!"

luni, 14 iulie 2008

Stapanii sclavilor din noi

Intamplarile recente m-au facut sa realizez ca, in ciuda scolilor, super joburilor, independentei asumate cu nasul pe sus si a aerelor de superioritate mai mult sau mai putin intemeiate, viata noastra depinde de bunavointa celor pe care ii numim cu suficienta "oameni mici" cand nu avem nevoie de ei (atat de rar!) si stapanii sclavilor din noi cand suntem la mana lor. De la prima ora, dau nas in nas cu muncitorii care tot sparg si dorm pe trotuarul din fatza blocului. Trec printre ei cu nasul strans, simt cum imi cad hainele de pe mine in fanteziile lor sordide, incerc sa iau ca pe un compliment "ce pizda", "saru' mana!" cu voce tare si "ce ti-as mai da la ..." mai in shoapta. Nu imi permit sa ma iau de beregata cu ei, pentru ca mashinutzele si lopetzile/picamerele lor sunt amenintator de aproape de mashina mea zi de zi. Ajunsa cu greu prin traficul de dimineata la munca, dau de alta echipa de muncitori care freaca aceeasi duda in zona. Firesc, si aici sunt la mana si gura lor pentru a putea parca decent si a nu o gasi pe Frieda violata.
Urmatorii pe lista simpatiilor mele sunt portarii din institutii si dupa caz, badigarzii (security manca-ti-ash!). Toti te privesc cu o spranceana ridicata, se freaca pe burta uriasha sau daca sunt genul biscuite in dunga, se freaca pe pulanul din dotare. "Unde mergeti?" si fac un pas amenintzator spre tine. In cele mai multe cazuri ma dau in spate pentru ca put a transpiratie si le duhneste gura. NU te poti certa cu ei, ne ne ne, nu poti ridica tonul sau Doamne fereste! sa-i ignori, pentru ca brusc ti se pot inchide in nas ushile, pentru ca asa vrea mushchii lor.
Pe alea de la banci incerc sa le ocolesc pe cat posibil platind facturi cu cardul. Dar pe tanticile de la poshta nu am cum. Mai o amenda de la Rutiera, mai o instiintare de la Administratia Financiara (in cazul meu, numar dublu de drumuri la poshta, pentru ca tata are inca adresa de la bloc pe buletin si ii ridic eu "corespondentza" cu statul). Intotdeauna m-au fascinat doamnele de la poshta, cat de mult pot ele pufai si latra peste ghisheu! Niciodata nu gasesc din prima recomandata din teanc si pentru asta esti tu vinovat, normal! Cand mai prind si cate un pensionar inaintea mea la coada mai vad si demonstratii de mushcat peste ghisheu si mi se rupe sufletul sa vad cum se micesc si mai tare batraneii cu capul plecat. Pentru ca da, ele sunt stapanele pensiilor, alocatiilor si recomandatelor noastre!
Alte personaje pe care le-as da cu capul de pereti si carora le-as baga in cur aparatul ala prin care nu le iese niciodata sa treaca cardul sunt vanzatoarele din magazine, alea de la case, care stau pe scaun si iti trec produsele bip bip prin fatza scannerului. De la prima la ultima ora ele sunt tot timpul obosite si privesc ca pe un dushman orice ticalos care se aseaza la casa lor. Doamne fereste sa nu mearga codul vreunui produs si sa insisti sa il iei totusi. Pana apare colega cu pretul corect, ti se arunca priviri ucigashe si eventual si printre dinti, otravit "acu' sta toata coada dupa dumneavoastra!". Nu vreau sa stiu cate blesteme m-au urmarit de cand mi-am permis, de nervi, sa las balta toate produsele (trecute sau nu prin scanner) si sa plec injurand, acu vreo 2 luni, de la un supermarket. Imi mai place si privirea care te strapunge in neuron cand iti cere tanti niste marunt si tu spui (recunoasteti, incurcati!) "imi pare rau, nu am". Un tzatzait scurt, o pufaiala si nari umflate si un latrat scurt: "nu am sa va dau rest!" De cele mai multe ori, capitulezi si spui "lasati, rotunjiti". Nici macar capitularea ta nu o imbuneaza si nu-i sterge acreala de pe mutra. Oricum i-ai stricat ziua.
Mai am la servici o femeie de servici care pufaie nervos pentru fiecare foaie de hartie din coshul tau de gunoi si te cearta daca ii spui ca nu mai e hartie la baie si te face sa te simti vinovat ca te duci cam des la wc. Poate ar trebui sa se defecteze La fantana, sa nu mai consumam atata hartie, ce naiba! Nici de ea nu ma pot lua prea des pentru ca spala impecabil paharele si canile si nu mi-a spart niciodata nimic de pe birou la shtersul prafului.
Dar motzul la kkt il reprezinta oamenii de la taxe si impozite. De departe, cashtigatori la puncte si la nervi. Dupa cum spuneam cu alta ocazie, cred ca la prima ora li se pune ceva in apa de baut si sigur fac niste cursuri speciale de latrat, vomitat, privit urat, tzipat, asa cum fac doctorii cursuri de scris urat pe retzete. Daca pana aici poate mai exista portite de iesire, in cazul taxishtilor si impozishtilor ar trebui sa scrie de la intrare: "LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH'ENTRATE"! Aici noi suntem stapanii vostri.

vineri, 11 iulie 2008

Astazi e ziua ta!

Azi 11 iulie este o zi foarte importanta pentru mine. Este ziua de nastere a celui mai stabil barbat din viata mea: TATA. Pe tatal meu l-am iubit intotdeauna neconditionat. Nu l-am pus niciodata pe un piedestal, ii cunosc si bunele si relele, am ochi pentru toate. De cand eram mica, mica nu-mi prea aduc aminte de el, putinele amintiri de atunci sunt mai ales cu mama sau cu Cristi. Cred ca statea mult la munca, prin delegatii. Stiu ca seara ma cuibaream la picioarele lui, pe canapea, la televizor. La 5 ani m-a invatat sa inot si o sa-i fiu o viata intreaga recunoscatoare ca m-a invatat sa iubesc apa, sa nu-mi fie teama de ea, dar sa o respect. Pe la 6 ani mi-a mai facut cunostinta cu o pasiune de-a lui, tenisul. M-a dat la cursuri, juca cu mine. Aici simt eu ca a fost un fel de tradarea a lui si a mea fata de mama, care de atatia ani de cand sunt casatoriti cred ca ar fi preferat ca tata sa aiba o amanta, decat sa tina atat de mult la programul lui de tenis. Eu i-am cunoscut „amanta”. Si mi-a si placut.
Tata nu m-a batut niciodata, doar o data i-a scapat o palma, pentru care si-a facut mustrari de constiinta si i-a spus mamei ca mai bine isi taie o mana decat sa mai dea in copii vreodata. Dar cand imi spunea „taticuule, m-ai dezamagit”, as fi preferat sa ma calce in picioare. Tot el, cand am racit si a trebuit sa fac penicilina, se inchidea in baie si dadea drumul la dus, ca sa nu ma auda cum plang.
De multe ori i-am vazut greselile si slabiciunile, mai ales in fata mamei. Eu sunt, intr-un fel, confidenta mamei, si am avut ocazia sa aflu multe, poate chiar prea multe. Am ascultat-o, i-am dat dreptate, mi-a parut rau, dar nu mi-am permis niciodată sa il judec.
Mama are dreptate, cu el vorbesc prima data cand am o problema sau o bucurie, desi zilnic o sun pe ea sa vad ce face. Tatal meu nu e din manualele de psihologie, modelul meu de barbat pe care mi-l doresc nu e el neparat. Si ca tata are unele lipsuri, a trebuit sa caut mai totdeauna in ochii lui bucuria si aprobarea pentru lucrurile bune pe care le fac, ca la vorbe e tare zgarcit. Cand veneam acasa de la un examen luat cu 9 imi spunea „dacă munceai mai mult puteai lua 10”, daca veneam cu 10 imi spunea „vezi ca se poate?”. Uneori imi venea sa-l strang de gat, sa vad daca moare spunand „bravo, tată!”, dar ii vedeam ochii stralucind si nu imi mai trebuiau cuvinte. Dar trebuie sa recunosc ca in ultimii ani, cand a vazut ca nu mi-o iau in cap, a mai scapat si cate o lauda verbala. Sunt convinsa ca si acum, desi e constient de viata mea ca adult, ma vede inca fetita lui. Cred ca il doare ca am crescut. Dar parca pe mine nu ma doare!
De la tatal meu am invatat sa imi placa muzica veche, Adamo, Celentano, Sergio Endrigo, Amalia Rodriguez, Joe Dolan, Rita Pavone. Socul vietii mele in ceea ce-l priveste a fost cand l-am auzit acum cativa ani cantand „Ana, zorile se varsa”, cu o voce atat de calda, de puternica si de vie, de nu-mi venea sa cred ca e tata. De unde iesise vocea aia si cat timp statuse ascunsa?
Nu mi-a spus niciodata "imi place sau nu-mi place prietenul tau", desi i-a cunoscut pe toti. Dar am invatat eu sa-mi dau seama, daca nu-l place, are un ton foarte politicos, distant si se uită pe sub sprancene, daca il place, il pune sa-l ajute in gradina. Aprecierea egala cu o declaratie de dragoste e atunci cand il lasa sa faca gratarul. Nu i-a lasat decat pe doi.
Amandoi parintii mei isi doresc ca eu sa fiu fericita si sa nu sufar, dar daca mama isi mai manifesta trairile fata de mine prin sfaturi, dojeneli, punctari ale greselilor pe care crede ea ca le fac, cat si dovezi clare de afectiune pentru cel care in acel moment ma face fericita, tata si-a pastrat intotdeauna un gram de scepticism in ceea ce priveste viitorul fericirii mele cu un anume om si a suferit de zece ori mai mult decat mine cand a fost cazul, desi nu a spus niciodata un cuvânt. Daca ar fi vreodata sa vreau sa ma marit, as face-o in mare masura pentru a avea ocazia de a dansa cu tatal meu la nunta. Si tot pentru el as face un nepotzel. Poate intr-o zi. Pana atunci, tot ce pot sa-ti spun e ca te iubesc enorm, taticule, pana la cer si inapoi de 100 de ori! La multi ani!

joi, 10 iulie 2008

Kafka, frate! sau Cum m-am maritat cu mashina mea

Daca as fi stiut ce si cat aveam de tras, probabil ca m-as fi gandit de vreo 2-3 ... sute de ori inainte de a ma decide sa ma marit cu o mashina straina. Ne-am cunoscut pe internet, eu inca marcata de despartirea de Ticutz si de mersul cu metroul, cautam neamtz sobru si de incredere, nu chiar pushtan cu coshuri pe fatza, nici babatie pensionata. Sa ne intelegem de ce ma asteptam sa gasesc un barbat: pai, in primul rand Opel, ce poate fi mai masculin si mai de incredere? In al doilea rand, un diesel credeam eu ca e intotdeauna barbat. Am dat comanda: tanar Opel Corsa respectabil si serios, patru ushi, modelul ala mai vechi, nu primul, dar nici ultimul (ala are inca coshuri si costa prea mult tratamentele si fitzele). L-am vazut si pe net, foarte frumos. Problema a fost ca eu sunt nebuna in capul meu si desi stiam ce model am ales, m-am uitat vreo 3 saptamani pe strazi numai dupa ultimul model. Si in ziua in care m-am intalnit cu pretendentul la mana mea, am spus scurt: asta nu e mashina mea! Nici mashinii nu i-a placut de mine la prima intalnire, si-a oprit motorul de vreo 2 ori, m-a frustrat putin, in plus, vorbea parca alta limba decat cea pe care o stiam eu. Putin indoita, am batut totusi palma cu petzitorul si a ramas ca in urmatoarele zile sa facem repede actele sa ne casatorim cum trebuie. Asta se intampla acum doua saptamani, putin inainte de 1 iulie. "Hai sa asteptam sa intre noua taxa de bine-ai-venit-in-Romania, sa fie mai mica". Pe 2 iulie, cu buletinul lui nemtzesc tradus, hai la RAR, la analize. "A, nu, nu se poate pe loc, e cu programare. Veniti peste 5 zile". Am preferat sa las mashina cu petzitorul. Intre timp, am inceput sa imi schimb sentimentele. Curutzul lui era mai micutz si mai dragutz decat la modelul nou, stopurile pe spate la fel, alura generala mai finutza. Vine vineri, analizele ies perfecte, bucurie mare, hai la taxa. "Nu se poate incasa, nu stim formula". Whaaat? Afara din Popa Tatu, revolutie, oameni cu furci si topoare, crize de isterie si multa carne pentru frigiderele lu Tariceanu, Vosganian si restul. Incercam saptamana viitoare, pana atunci, traim in concubinaj. Mi-a adus petzitorul mashina, cu actele provizorii pe numele lui, dar cu cheile la mine in posheta. Trebuie sa recunosc ca eram emotionata si brusc si feciorelnica. Am asteptat sa se lase seara, sa plece oamenii rai si agresivi de pe strazi. Ne-am luat ushor de mana, timid, dar mi-a trecut repede timiditatea cu valul de pasiune si entuziasm aparut dintr-o data in sufletul meu. Eram indragostita la a doua vedere! Ne-am iubit in seara aia, si sambata si duminica. Toata numai zambete! I-am facut cadou o jucarioara sa si-o puna la oglinda. Mi-am dat seama si ca limba ciudata pe care o vorbea era dieselul, care suna altfel decat benzina, si per total, cu totul altfel decat Ticutzul. Totul era roz si plin de amorashi. Pana luni, cand realitatea m-a lovit de la prima ora: degeaba e iubire, daca nu e acte! Ca daca vroiam sa plecam in luna de miere in strainataturi peste 12 zile, musai acte, ca altfel, ghinion. Luni la prima ora, ma suna petzitorul: "nu am putut plati taxa pe loc, bip bip biiip! a trebuit sa fac un dosar cu actele si ne calculeaza taxa in 2 zile". Bip bip biiiiip! In pizda ma-sii! Intre timp, merge omul la diverse birouri de taxe si biruri, la politie pentru contractul de vanzare-cumparare, plateste, scoate, face, ne intalnim ca dealerii de droguri noaptea sa imi paseze mie actele. Azi de dimineata luam si noi drumurile la roti. La taxe si finante locale fac copii, platesc impozite, taxe, ma duc cu un vraf de hartii la o tanti care dupa jumatate de ora (cu pauze de pipi, cred) imi spune "hartia roshie din contractul de vanzare-cumparare la mine", iar dupa 2 minute in care eu intzepenisem cu ochii in pata de igrasie dintr-un colt, ridica o privire sictirita+tonul: "Asta-i tot! Ce mai asteptati?" Flori, doamna, flori. Jerbera roshii daca e posibil. De acolo fugim la Popa Tatu unde ne intalnim cu petzitorul. Actele lui, cu actele mele, ne asezam la o coada. De unde ni se da o hartiutza cu o stampila. "Parter, ghisheul 7". La ghiseul 7 ni se da o alt hartiutza cu suma de plata, stabilita dupa o formula pe care un copil de clasa a 5-a ar fi putut sa o rezolve in maxim 5 minute. La functionarii nostri a durat 48 de ore. Ma mananca in hemoroid si intreb: "nu e nicio problema daca taxa e platita de stapanul provizoriu si tot azi o pun la politie pe numele meu, nu?" "Aaaa, nu se poate! Trebe domnu sa o inmatriculeze inca o data si abia dupa aia sa v-o vanda. Mai dureaza inca 2-3 zile". Pai, stai, nene, ce-are sula cu prefectura? Taxa asta e a mashinii, nu a mea sau a lu mama, nu conteaza cine o plateste. "NU! Trebuie sa faceti cum am zis". Esti sigur? "Nu, dar e treaba dumneavoastra". Si a inchis gemuletzul pufaind. Deja ne uitam disperati unul la altul, si eu si petzitorul. Ce facem? Pai, hai sa-l ignoram pe retardul asta care oricum nu stie nimic decat sa latre prin gemuletz (oare le pune ceva in apa de la dozator de au toti atitudinea asta gretzoasa si vomitiva?) si sa platim si vedem la politie. La casierie, alta coada, normal. Cu inca doua hartii in dosar, pornim pash, pash spre noua Udriste din Pipera. Cand m-am suit in mashina, am avut o revelatie: o fi Opel si diesel, dar mashina mea este femeie! Foarte baietzoasa si cu personalitate, dar femeie! Si la prima cheie mi-a shoptit si numele: FRIEDA! As simple as that!
La noua Udrishte se ajunge greu si cu multe injuraturi. Ca sa intri in curte, trebuie sa te strecori printre camioane si basculante. Ca sa gasesti un loc de parcare, trebuie sa fii ca o fiara la panda si sa te napustesti imediat ce da cineva semne ca ar pleca. Inauntru racoare si spatiu mare, dar fffff multe cozi. "Hai sa luam bon de ordine". Ghinion, azi nu e cu bon de ordine, azi au fantezii oamenii de la ghiseu cu sclavi care stau inshirati ca vacile la abator. Oare de ce la o coada oamenii se inghesuie, au impresia ca luandu-i si ultimul atom de intimitate spatiala celui din fatza, ajung mai repede la ghisheu? Stresul crestea, vena de la gat imi galgaia, iar tamplele imi zvacneau: daca nu avem toate actele? Noroc ca pe aia din fatza i-a trimis ba dupa o copie, ba dupa alta, si asa am fost si noi pro-activi si ne-am luat din timp. Bine-nteles, la coada se leaga prietenii, se socializeaza. Ce a patit el, ce a patit ea. Si intr-un glas: multa m..e lu Tariceanu si Vosganian si restul. Ajungem in fatza, ne ia ala dosarul (26 de hartii in total), nici nu se uita bine la ele si ne da inapoi 24. Pai, de ce ne-am mai chinuit, dom'le, cu restu', daca ni le arunci peste ghisheu? Ca noua nu ne trebuie! Normal, nici nu a contat cine platise taxa de poluare. Semnez, mai platesc o taxa si mi se da o chitanta pe care scria: 13:56. "Veniti in 2 ore".
Il pup pe petzitor, ii multumesc inca o data, dupa care ma iau de mana cu Frieda si plecam de nebune. La shopping! Punem motorina, leshinam cand vedem cat costa plinul, luam parfumel, odorizant, inca o jucarie. Merita inca una, nu? Daca ea a papat motorina, pap si eu un sandwich. Si o inghetata :D Ne pierdem vremea
cunoscandu-ne mai bine. Descopar butoane, ei ii place, mie si mai tare. Ascultam muzica, ne racorim. Ne intoarcem vesele si pline de speranta. Ne asezam la inca o coada, descoperim prieteni de la coada trecuta. Lumea din fatza zambea larg cand primea numerele si talonul, parca ar fi cashtigat la loterie. Abia asteptam si eu senzatia, cand imi taie elanul un nene de langa mine: "ce ne mai bucuram, parca ne-ar da ceva, 'tu-le muma in cur de nenorociti!". Cum, dom'le, nu ne da nimic? Ne da statul mue si dreptul de a fi cetatzeni platitori de taxe si impozite in Romania! Ajung in fatza unde un tip tanar si cu mult umor, credea el, imi spune: "e 15:49, nu sunt inca gata, nu au trecut 2 ore". Nu stiu ce privire i-am aruncat, ca s-a tras in spate si mi-a balmajit: "Am glumit, imi cer scuze, sunt gata, semnati, poftiti talonul si numerele". Cu privirea incetzoshata de oboseala, praf, soare, aer conditionat, am iesit afara, am pupat-o pe Frieda si am spus: am invins! "I now pronounce you woman and car!". M-am bagat in intimitatzurile ei si i-am schimbat numerele: B 87 FCZ. Adica un fel de Fuck zyou! Am fugit cat am putut de repede, cu 5-10 km/h, sa ma vad si cu tanti care ne va face asigurarile. Dupa care am pornit cu fata mea spre casa. Era 18:45. Eram plecate de acasa de la 9 dimineata. Am ajuns cu greu, dar cu zambetul pe buze. In fatza blocului mi-a dat de inteles subtil ca abia asteapta noaptea nuntii, cum ii promisesem, tarziu, pe shosele goale, doar noi doua, cu vantul prin geamuri si muzica tare. Cu ochii pe jumate inchishi, cu neuronul isterizat, m-am uitat trist la ea si i-am spus, cel mai sincer din viata mea: "Iubito, iarta-ma, stiu ca am promis, dar imi plezneshte capul de durere, ma dor obrajii curului de cat am apasat pe pedale si mi-e teama sa nu adorm in timp ce. Dar stai linistita, avem ani de zile de acum in fatza. Ich liebe dich, Frieda!"

marți, 8 iulie 2008

Sa mor de nervi si alta nu!

Era sa leshin de emotii profunde ieri cand m-a lovit in simtzitor urmatoarea stire: Primele alegeri fara Ion Iliescu. Wow! A murit??? Ca doar a spus ca el iese din politica doar cu picioarele inainte. Transpirata, balbaindu-ma, cu degetele tremurande, ma apuc sa caut ce si cum. Gasesc articolul din Cotidianul in care nea nelu spune, in stilu-i tipic misterios si lemnos, "În primul rând trebuie să mă gândesc dacă mai vreau să candidez, pentru că mă bate gândul foarte serios să mă retrag". Pe modelul "iti spun un secret, dar sa nu mai spui la nimeni", ceea ce garantat va face ca "secretul" sa ajunga la toata lumea, doua paragrafe mai jos citesc ca nelutzu nostru a revenit cu niste precizari "Nu are sens să agitaţi apele înainte să fie cazul. Eu vă rog să nu lansaţi o asemenea ştire până nu mă decid". Ma apuca plansul. Cum am putut sa pic asa de ushor, ca fraiera, intr-o asemenea capcana? Cum de i-am permis inimioarei mele stresate sa se bucure si sa bata mai tare? Pentru clarificarea totala a situatie, ca o dovada sigura ca i-a iesit la fix aruncarea shoparlei, tinerelul nostru sprintzar de aproape 80 de ani, posteaza pe blogul personal (nu dau link, chiar nu vreau sa fiu vinovata de trafic pe blogul lui) cum ca daca nu se baga pe liste uninominale, "asta nu inseamna retragerea din viata politica", Doamne fereste! Si cu litere bolduite si albastre (efectul era mai tare daca erau roshii, parerea mea) "Raman in Partid si voi continua sa fiu prezent in acest cadru". Incep sa injur si sa-mi dau pumnii imaginari in cap. Pai, mey, nene, cand dracu' a candidat jigodia asta la vreo functie fara sa faca circ si figuri de fata mare? Ca nu-i prieshte daca nu se lasa rugat si implorat si curtat si pupat in cur "hai, nea Nelu, fii capitanul nostru!". De teama probabil ca prezenta lui atat de neintrerupta, ca pata de igrasie din baie, pe care la un moment dat o ignori, dar ea e acolo, produce bacterii si mucegaiuri, sa nu il faca sa nu mai stie lumea de el, apeleaza de ani de zile la aceleasi matrapazlacuri de ofuscat ca o curva cu patalama careia nu-i spune lumea doamna, arunca fumigene pline de speranta pentru fraieri, dar isi vede linistit de sforareli si minesweeper in viata politica dambovitzeana. I-a crescut glicemia (dar nu suficient, din pacate) cand l-au scuipat in gura alde Dancu si baietii de la Cluj si simte nevoia acuta sa fie pupat pe crestet si in curu-i nemuritor pentru a i se reconfirma (si noua tuturor) cat e de indispensabil atat partidului, cat si clasei politice si Romaniei in general. Pai, doar, ce ne facem noi fara experienta lui pornita in randurile studentiei comuniste (alea dure, de inceput, care isi bagau colegii de alte culori politice in pushcarii si la canal), continuata ca deputat, ministru si chiar secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman? Cum sa se intoarca el acasa, la coana Nina, dupa 60 de ani de haiducit, sa-i spuna "draga, de azi iti primesti amantii in alta parte, in sufragerie o sa stau eu sa ma uit la televizor. Apropo, sa vorbesc cu baietii sa-mi faca un rezumat la Tanar si nelinistit, ca e genul meu de serial: de kkt si nu se termina niciodata!"
Ce m-a inspaimantat mai tare ca canicula (sic!), a fost unul din comentariile de pe blogu lui. Multe erau cu "nu ne lasati", "e nevoie de echilibrul dumneavoastra", "ar fi o mare pierdere pentru noi". Commentul inspaimantator zicea cam asa: "trebuie sa adunati impreuna un grup de filosofi si politologi cu care sa faceti Partidul Social-Democrat pentru a doua oara, adica sa-l definiti doctrinar si sa-i atasati o doctrina in adevaratul sens al cuvantului. De asemenea trebuie pornita o forma de crestere a viitoarelor cadre care sa populeze alegerile din 2016 si Guvernul de atunci". 2016??? Adica, peste 8 ani, cand o sa fiu cu un picior in groapa si o sa rada nepoata-mea de mine ca nu stiu sa deschid cu o singura clipire/bashina ultimul tip de computer de 3 nanocentimetri, sa ajung sa-i povestesc ca fosila aia de la televizorul cu cristale swarovski e bau-bau-ul care mi-a futut mie si atator altora tineretea si viitorul??? Ca toti aia cu ranjete identice, din ureche in ureche, sunt politicienii formati de el? Mai bine dau acu cu mashina peste el (ca acum cu mashina asta mi-ar iesi mai mult de o fractura de shold), stau la pushcarie 8-10 ani, si apar si in cartile de istorie (sub poza lu Andreea Esca si probabil, a lu Simona Sensual).

luni, 7 iulie 2008

Proxima estacion Esperanza!

Nimic din agitatia, oboseala (acuta), nelinistea si tensiunea de vineri seara nu putea sa-mi sugereze ce avea sa urmeze. Eram stresata cu multe adunate peste saptamana, agitata si nelinistita ca amicul meu care trebuia sa-mi dea o statie de sonorizare pentru petrecerea fratelui meu nu imi raspundea la telefon, terminata psihic de ideea ca nu imi gaseam cardul (de salariu!), nu stiam daca l-am uitat la un magazin sau l-am pierdut, iar perspectiva umblatului dupa unul nou m-a facut sa nu dorm toata noaptea. Sambata am mers pentru prima oara cu noua mea mashinutza (despre asta, intr-un episod urmator), cu stomacul strans de griji, in necunoscut. Uimitor, in jumatate de ora am rezolvat tot! Cardul era bine merci la un magazinash de unde cumparasem joi ceva, am luat-o putin la shuturi pe vanzatoarea ametita "trebuia sa suni la bcr sa le spui si ei sa ma anunte!!!", ea nu a parut nici afectata de tonul meu, nici interesata de subiect. Oricum, mie mi-a revenit inima la loc. Am gasit si fructe de mare pentru paella pe care vroiam sa o construiesc pentru petrecere, mi-a raspuns si amicul si am luat aparatura de la el. Mi-am recapatat zambetul. La ai mei am tras toti tare sa pregatim totul pentru seara. Katy a reusit senzationalul: sa decoreze si sa aranjeze in asa fel incat eu m-am simtit ca in Vama Veche! Stuf, bar de lemn, plasa si sfoara, scoici, melci si nisip. Ne-a mai ajutat si vanticelul ushor care batea shtrengar, ca acolo. Sonorizarea respectiva nu era doar pentru muzica noastra de la laptop, ci si pentru sustinerea unui mini-concert de catre trupa unor prieteni, cadou pentru frate-meu. In conditiile in care, de doi ani de zile, din mai pana in octombrie, la motelul din vecini sunt nunti, botezuri, cumetrii, de joi pana duminica, urla muzica si niciodata nu au dat mai incet (oamenilor de afaceri nu le pasa de sanatatea vecinilor, de somnul unui bebelush, de omenie sau de bun simt), muzica noastra i-a luat total prin surprindere si nu mica ne-a fost mirarea cand ne-am trezit cu ei la poarta ... sa dam muzica mai incet, ca ei au o nunta! Si se aude la ei. Ghinion! Si mai amuzant a fost cand ne-au sunat si mai tarziu sa ne roage inca o data, ca se aude la ei peste muzica lor si plange mireasa! Pai, deh, daca noi am inchiriat sonorizare mai buna! In plus, cred ca mireasa plangea ca nu mai era fata mare, parerea mea! Am uitat rapid de problemele vecinilor si ne-am pus pe un chef cum nu am mai avut de tare multa vreme. Baietii s-au depasit pe sine, au cantat exceptional, pentru un public restrans, dar foarte entuziast. Ei si-au strans sculele, dar sonorizarea si microfonul au ramas :) Cu cat curgea mai multa bere/vin/rom/palinca, cu atat ni se topeau inhibitziile si se trezeau vocatiile de mari artisti. "Fericirea are chipul taaaaau!" "Hai acasa, hai cu mineeee!" "O batrana intr-o garaaaaa, intreba o fetishoaraaaa". Pot sa pun pariu ca asta a fost momentul in care mireasa plangacioasa a fugit ea de la nunta, nu a mai asteptat sa mai fie furata. Ce dansuri! Ce piruete! Doi pashi in spate, doi in fatza, the moonwalk, the robot, nebunie generala! Cel mai tare mi-a placut sa-i vad pe fratele meu si pe Katy atat de bucurosi, fericiti, impliniti, pur si simplu incantati, asa cum de mult nu i-am mai vazut. Ca in orice weekend in Vama, si acum ne-am incheiat distractia dupa rasaritul soarelui, in acordurile lui Alifantis: "Nu te-ndeparta, nu ma mai lasa, singur sa astept...".
Duminica ne-am trezit chiauni si mahmuri pe la 2, vorbe putine, multa apa, multa cafea. Pentru noi, abia trecuse jumatate de weekend. Ne-am dus pe la 9 la Bestfest. Am gasit bilete, am intrat linistiti, ne-am bucurat sa vedem multa lume pestrita, zambitoare si relaxata. Fix la ora anuntata, ca orice profi care se respecta si ne respecta, Manu Chao s-au urcat pe scena. A fost un vis implinit. Doua ore de muzica adevarata, de show nebun, de mult mai mult decat ma asteptam. Piticul atomic, imbracat intr-un tricou cu culorile Romaniei, al Universitatii Cluj, a ras si a vorbit cu noi, am cantat cu el "Welcome to Tijuana, tequilla, sex and marijuana", "Que hora son mi corazon?", "Me chaman el desaparecido", "Hey, Bobby Marley, sing something good to me", "infinita tristeza". Am dansat, am tzipat, am sarit, am ras si am plans de bucurie. L-am injurat impreuna pe cel mai mare terorist al lumii, George W. Bush. Cu cata fortza treceau din chitara rece si calma in ritm turbat de tobe si chitari electrice! Si din nebunie si haos in dulceata si armonie! Un amestec senzational de punk si rock, salsa, ska si reggae, care nu poate purta decat numele de Manu Chao. Mi-au lipsit alte piese, mai ales Me chaman Calle, dar i-am iertat repede cand nu mi-a venit sa cred ca mi-au cantat (sigur mie, cu dedicatie!) Mala Vida, piesa lor cu care m-am imbolnavit de ei acum mai bine de 15 ani, cand erau in alta structura, dar la fel de nebuni. Ca orice trupa care se respecta, au iesit la un bis. Ca orice trupa care canta pentru oamenii care-i iubesc, au iesit si la al doilea bis. Si am plans iar de fericire. Si parca stiind cum suntem noi romanii, paguboshi, hoti, amarati, furati de istorie si de politicieni nenorociti, dar cu viata in noi, sange fierbinte si un fel de optimism ciudat, specific noua, a incheiat sublim cu "Pase lo que pase, sea lo que sea, la proxima estacion ESPERANZA!" Orice s-ar intampla, fie ce-o fi, urmatoarea statie SPERANTZA!

vineri, 4 iulie 2008

La multi ani, Maggie!


Azi e o zi speciala. 4 iulie. Ziua lui Maggie. Printzesa noastra cu picioare lungi si cea mai mishto gura din lume. Nu mai stiu exact ziua cand am intalnit-o prima data, dar stiu cand am cunoscut-o. A venit cu Iulia in Vama, unde eu stateam deja de vreo saptamana. Le luasem si lor o camera la o tanti care statea intr-o fundatura. Plouase si pe jos era o clisa noroioasa ushor alunecoasa. Si praf, si gropi, si pietre. Si Maggie s-a dat jos ca o doamna, si-a scos bagajul cu rotitze, si a venit demna, in papucii ei cu toc, in camera. Unde, pe pereti, era o carpeta cu rapirea din Serai si alta cu Cerbi care beau apa. A pufait din prima :) Shocul meu cultural a venit dupa o ora si ceva de asteptat, cand cele doua au iesit (repet, eram in Vama Veche) tzup-tzup in fustitza, poshetutza, fardate, cu papucei cu toc. Frazele ei preferate au devenit "in kktul asta de Vama" si "nu-mi place, impachetam si plecam". Cu toate astea, am iubit-o din prima. Iar ea a venit inca ani de atunci cu noi in Vama. Si am admirat-o intotdeauna. Pentru ca desi numai ea stie prin cate greutati a trecut si inca trece, a afishat intotdeauna un aer de printzesa si o atitudine de femeie rasfatzata de soarta. Nu am auzit-o plangandu-se de multe ori. Decat de prostioare. Maggie e acum cu un picior in State. Unde ma rog pentru ea sa isi gaseasca drumul, implinirea, bucuria, fericirea. Si in timp sa ajunga sa nu mai stie niciodata ce inseamna sa tragi cu dintii de fiecare moneda din buzunar. Sa fie rasfatata, iubita, apreciata. Pentru ca in ciuda diferentelor de personalitate dintre noi, e un om minunat, o femeie superba, pe care o iubesc, o respect, o ador, o tachinez cu drag cand pot si pe care nu o voi uita niciodata. Si vorba Iuliei, triunghiul nostru magic nu se va schimba niciodata, nici cu alti oameni in viata noastra, nici cu Oceanul intre noi, nici cu anii ce vor trece. Te iubesc Maggie! La multi ani!

Balans intre misoginie si misandrie

Ante scriptum: In urma unui articol al unui ziarist american, postat de Iuliana (de citit si comments), care spunea foarte frumos despre femeia la 30 de ani, un domn anonim desfiinta (cam superficial, zic eu) "postulatele". Ca o Berbeaca ce se respecta, am sarit cu capul la inaintare si am contraatacat. Problema e ca ambii doi aveam dreptate! Doar ca unul gandea general (gen toate plantele din Gradina Botanica), iar celalalt individual (eu si ghiveciul meu). Problema-mi ramasa obsesiv din "duelul" nostru, e o intrebare pornita de la o afirmatie de-a mea: de ce mimeaza femeile orgasmul ca sa-si tina barbatii langa ele? Raspunsul meu de berbeaca de 30 de ani a fost la o prima strigare: pentru ca sunt tampite! Dupa care am inceput sa nuantez: in general, pana pe la 24-25 de ani, femeile nu prea stiu ce si cum le place, au orgasm foarte greu, si de teama ca o sa-l frustreze pe respectiv, mai bine mimeaza. Problema e ca ele se obisnuiesc sa mimeze, iar ei considera ca sunt asa eroi ca nu isi mai dau nici o silinta. Si uite asa ajung ele niste frustrate care isi isterizeaza partenerii care nu au coaie sa puna piciorul in prag (sa discute, sa intrebe, eventual sa rupa relatia), lasa capul in jos in fatza ei, se plang prietenilor, si mai devreme sau mai tarziu, ajung in alte paturi. Si ele se intreaba furioase: "DE CE??? Eu nu sunt de ajuns?". Doamnelor, cu tot respectul cuvenit, si cu riscul de a-mi da cu posheta in cap, povestea cu "genetic si ancestral, TOTI barbatii vor sa-si imparta samantza peste tot, de-aia insheala" e un big bull-shit in viziunea mea. Si mai cred ca a fost inventata de femei frustrate (ca a fost scuza cea mai la indemana) si de barbati impotenti (ca sa se scoata si ei). Hai sa fim seriosi, barbatii nu se impiedica pe strada de femei cracite si cad dezechilibrandu-se. Au si motive, de multe ori din cauze domestice. La fel cum exista un numar foarte mare de femei care insheala, doar ca nu se face atata tam-tam (tot din cauze de idei preconcepute cum ca barbatul cu multe femei e macho, iar femeile cu mai multi barbati e curva). Daca ma gandesc mai bine, cred ca in randul cunoscutilor mei (foarte multi), sunt mai multe femei care au inshelat decat barbati. In concluzie, am niste curve de prietene, nu? :))
Sa revenim. Cred cu tarie ca femeile in general au scenarii in cap si fantezii (nu erotice) mult mai multe ca barbatii. Daca el nu le spune te iubesc, spun ele dublu. Daca el e mai rece, exceleaza ele cu pisicelile. Unde nu exista, crosheteaza ele. Dar femeia fantezista care tzese la gherghef mai e si paranoica. Analizeaza fiecare cuvant/gest, brodeaza, isi aduce aminte de o experienta total irelevanta a unei prietene, interpreteaza halucinant si bang! o tigaie in cap nenorocitului. Care clar nu intelege nimic si are un nou motiv sa i se contureaza tot mai clar in minte imaginea colegei simpatice si tot timpul zambitoare. Si, apropo, nu va blocati aiurea in "foste", sunt mult mai multe shanse sa apara una noua. In continuare, tot cu femeile am o problema. De ce stau femeile?
Dupa ce si-o incaseaza - pentru ca sunt inconstiente si traiesc dupa principiul "rau cu rau, dar mai rau fara rau". Dupa ce sunt inshelate si umilite ca "pana la urma, eu sunt iubita/nevasta, celelalte sunt doar curvele lor". Cu betizvul care pute si leshina pe canapea pentru ca "cand e treaz e un baiat minunat". Eventual ajung sa se bucure ca nu mai fac efortul de a iesi cu baietii si bea acasa. Si ca sa ma intorc la prima intrebare, stau mimand orgasme, ajungand aproape frigide, incancenate si pline de ura, dar stau ca lemnele in pat, cu gandul ca "nu conteaza ca eu nu simt mai nimic, daca el capata multa bucatzica de la mine, sigur nu se va duce la alta!". TREZITI-VA!!! De-aia se ajunge la stereotipii imbecile, de-aia suntem toate bagate in aceeasi oala, de-aia sunt atat de multe nefericite, pentru ca singure isi semneaza nefericirea, si mai sunt si mandre de asta (deh, statutul de victima e foare onorabil).
Inainte de concluzii si aprecieri finale, am o treaba si cu purtatorii de putza si titulatura de sex tare. Voi de ce stati cu coada intre picioare cand va toaca marunt cate o nebuna? Care va cauta in telefon, in mail, in portofel, in buzunare. Care va iubeste asa cum sunteti, dar vrea sa va schimbe. De ce naiba, daca vi s-a taiat maioneza, nu dati dovada de un minim de curaj si respect fata de ea, si-i spuneti direct "nu mai merge"? Chit ca ea va sari de cur in sus "o sa o facem sa mearga, bla bla", va plange, va ameninta, va arunca. Pur si simplu nu mai merge, taiati coada catzelului dintr-o lovitura! Nu dispareti in ceata fara nici o vorba, "dupa un pachet de tzigari". Nu va purtati mitocaneshte ca sa le faceti pe ele sa realizeze ca nu mai merge si sa o taie ele. Ca dupa cum am spus mai sus, ele nu gandesc asa! Si va pierdeti amandoi inutil energia, viata, bucuria, intr-o zeama acra si borshita. Si ramaneti cu sechele si buba la cap de care urmatorul/urmatoarea nu va fi niciodata vinovat, desi va fi o victima.
In final, sub ploaia voastra de roshii moi si oua stricate, imi permit sa fac niste indemnuri. Domnilor, oricat de comod vi s-ar parea orgasmul mimat de ea, concentrati-va sa va autodepasiti, sa fiti atenti, sa o simtiti vibrand de-adevaratelea, si daca ii veti vedea un ranjet pe toata fatza si a doua zi dimineata, fiti siguri ca you've hit the G spot! Si de aici lantzul slabiciunilor (varianta pozitiva). Va fi mai dragutza, mai relaxata, te va toca mai putin la cap. Pe de alta parte, impuneti clar, de la inceput: telefonul si mailul sunt PERSONALE, INTIME, si de neimpartit. Daca se albeshte la fatza ca inaintea unei crize de personalitate, vedeti-va de drum. Va va face mari probleme. Si cu riscul de a ma repeta: asumati-va terminarea unei relatii! Nu pe mail, nu prin post-it, nu prin porumbei calatori, ci fatza in fatza, cu ochii in ochii ei. Si incercati sa dati, pe cat de bland posibil, si un motiv real. Nu de alta, dar daca descopera ea dupa, aveti mari shanse sa capatati niste experiente neplacute (mai ales in caz de despartire din cauze de alta femeie).
Doamnelor, good sex e sanatate curata! Iar punctul G e in creierul vostru, nu doar 2 cm in nordul vaginului. Cand faceti sex, uitati de facturi, tocanitza, mama, dead-line. Cereti ca sa primiti. Oferiti ca sa vi se ofere! Si cand nu are chef, sta apatic pe canapea si priveste in gol, nu e din cauza ca nu va mai iubeste, nu va mai doreste, are pe alta, se gandeste la ea. In 99% din cazuri, e din cauza ca pur si simplu nu are chef de sex in momentul ala (yeah, it happens! si nu e nimic anormal!), e apatic, vrea sa zaca pe canapea si nu se gandeste la nimic! Nu faceti o catastrofa din asta, nu va napustiti cu intrebari si shurubelnitze infipte in capul lui sa aflati ce-i inauntru, ca sigur nu i se va scula ... interesul din asa ceva! Pupati-l pe frunte, vedeti-va de altele, si daca va trebuie musai sex, puteti sa incercati singure, ca poate asa va dati seama exact ce si cum va place, il veti ghida si pe el mai ushor data viitoare (da, barbatului trebuie sa ii dai mici indicii, nu e Neghinitza sa ghiceasca exact ce si unde iti place tie, de la inceput), si nu va mai trebui sa mimati orgasmul ca sa il tineti langa voi! By the way, daca e sa plece, nu il va tine nici amenintarea voastra, nici actul de casatorie, asa ca nu mai disperati atat sa va maritati, ca nu creste cu mult gradul de siguranta.
Hai sa traiti, sa iubiti si sa fiti iubiti (de preferat de aceeasi persoana), sa faceti sex/dragoste/amor (dupa cum doriti) cu pasiune si finalizare, sa va relaxati (ca doar vine weekendul si curand si concediul) si sa zambiti, ca puteti schimba lumea cu un zambet. Trust me on this!

P.S. Mi-am permis toate afirmatiile de mai sus pentru ca si eu, la randul meu, am mimat (de mult) orgasmul, pana am invatat si ca trebuie sa mi-l doresc, dar si ca ma pot simti superb in pat si fara orgasm (1 data de doua ori, sa nu exageram). Am invatat si sa-i spun lui asta, zambind, nu dand cu parul. Am trait si eu blocata obsesiv intr-o fosta, si ironia sortii mi-a adus una noua care ne-a despartit. Si si eu am stat aproape nefericita intr-o relatie pentru ca imi bagasem in cap ca daca m-am indragostit atat de profund si minunat la inceput, nu se putea sa nu il si iubesc mai departe (desi chiar nu il iubeam!).

miercuri, 2 iulie 2008

Dor de Vama mea ...

Cu vantul ala racoros si foshnitor de aseara, mi s-a facut un dor nebun de mare. De marea mea, de Vama mea. Dar nu de toata (m-ar fi copleshit atata dor si amintiri), ci de Vama mea si a fetelor mele, Iulia si Maggie. Cum plecam noi de dimineata, botoase de somn, dar bucuroase, cu bagajele uimitor de putine pentru trei printzese, cu peugeot-ul argintiu al Iuliei, cd-urile "de vara", cu amintirile si hlizelile "de anul trecut si de anul si mai trecut". Noi in acest triunghi suntem un pic atipice pentru ce inseamna in stereotipuri Vama. Mancam foarte rar la Mitocanul si niciodata la Bibi (mai ales dupa ce Maggie a fost facuta fitzoasa de catre un chelner de acolo pentru ca si-a permis sa dea la o parte bautura cu aer de pishat - votca+lamaie+zahar alb+2 cuburi de gheata - care era orice, numai Caipiroshka nu). Dansam foarte rar noaptea la Ovidiu si pe plaja ne inchiriem shezlong si umbrela, stam la cea mai dragutza gazda Liliana care desi are termopane si gresie la baie nu shtirbeste cu nimic farmecul locului si senzatiei, ba din contra, are un milion de flori grase si colorate in fatza casei si nisip si scoici in curte. So not Vama Veche ar spune carcotashii! Atat de putin ma intereseaza strambaturile de nas si "vai, nu mai e Vama de altadata!" Pentru noi patratzica noastra de Vama e aceeasi, in fiecare an, si fericirea si bucuria si relaxarea si sufletul plin sunt neschimbate. Pentru ca Vama nu e Mitocanul sau Bibi sau plasticele sau stuful. E o stare de spirit si mai mult de-atat. Suntem noi trei barfitoare si ranjite, cu ochii mijiti de dupa ochelarii de soare dupa vreun cur frumos de baiat nud. Amintirile furate lui Maggie de nenea ala gras si paros cu putza mica, ca un nasture. Shuberek-ul cu branza si iaurtul de baut de dimineatza. Spritzul lung de vara de la pranz si somnul ametzit de betzivance pe shezlong, sub umbrela. Starea de leneveala divina, cand te gadila soarele pe piele si te arde ushor nisipul. Si apa aia sarat-amara care te ia in brate si te leagana si te iubeste. Si algele obraznice care iti intra in slipi. Mai e Vama noastra si ziua Iuliei, pe 29 iulie, de cativa ani udata din plin de
tequila si bere, dansata descultz pe nisipul rece si pe mesele shubrede de lemn. Si mahmureala de a doua zi nu-i niciodata prea rea, pentru ca o spala marea si o usuca vantul si soarele.
Si mi-e dor si de cea mai buna mancare din lume, in golf la 2 Mai. Hamsii proaspete si guvizi uratzi, dar atat de gustoshi, midii pane si rapane in sos de usturoi si roshii, picioare de broasca cu patrunjel. Din care mancam pana nu ne mai putem ridica de la masa. Dar tocmai asta e partea cea mai mishto, ca nu te grabeste nimeni sa te ridici!
Mi-am mai amintit aseara si o bucata mai veche, de dinainte de triunghi. O amintire clara, cu toate detaliile, un anumit moment in care m-am simtit atat de fericita, atat de plina de pace, incat as fi putut muri pe loc si nu mi-ar fi parut rau. Eram in Vama, acum cativa ani. Era seara, se auzea Cesaria Evora undeva departe, stateam intr-un shezlong, mancam rapane si beam vin rosu sec. Se auzeau si se vedeau trasoarele granicerilor, era întuneric, mirosea a mare amaruie. Si doua luni, una mare pe cer si inca una, la fel de plina, pe apa. M-a umplut atata liniste si fericire! Impacare cu tot si toate. Momentul meu de fericire egoista, atat de intim, atat de profund, pe care pot pune degetul desi a trecut atata vreme ...
De cate ori plecam noi trei din bucuresti, plecam guralive si ushoare. Si ne traim din plin cele 3, 4 sau 10 zile de Vama. Ne intoarcem intotdeauna mai tacute si mai grele in suflet. Mai grele de sare in par, pistrui pe fatza, caramel pe piele si nisip in tivul pantalonilor ...