"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 12 ianuarie 2009

Să arunce primul piatra ...

M-am trezit şi eu, ca mulţi alţii, în acest weekend, că la cafeneaua mea preferată nu am voie să fumez. Problemele mele, legate de acest subiect, au fost şi sunt diverse. În primul rând, ca să fie clar, m-am apucat de fumat de capul meu, nu pentru m-au presionat prietenii, colegii, etc. A fost alegerea mea. La fel cum am vrut anul trecut să văd dacă pot să nu fumez. Am putut. Dar pentru că îmi place, încă, să fumez, m-am reapucat. Este strict problema mea dacă fumez, cât şi cum. Ţin să-i felicit pe cei care nu au fumat niciodată, cât şi pe cei care au vrut şi au reuşit să renunţe la fumat. Bravo vouă! Dar aceste merite nu vă oferă dreptul de a-mi da lecţii de viaţă despre cât de nociv este fumatul şi cât de mult ar trebui să mă las, bla bla. La fel cum categorisirea mea drept "inferioară vouă" pentru că voi nu şi eu da, mă lasă cel puţin rece. În casa sau maşina unui nefumător, atâta timp cât mi s-a spus că nu se fumează, am respectat regulile. Nu am ieşit pe balcon sau pe hol, pentru că nu fumatul în sine era un scop. Nu mă aştept să facă cineva excepţii pentru mine. Dar la mine în casă şi în maşină sunt valabile regulile mele. Şi nu, nu se strâmbă din nas şi nu se pufăie şi nu se acceptă alte lecţii de viaţă.
Buuun. Şi ajungem la momentul intrării în vigoare a legii antifumat. Sunt foarte de acord cu ideile. Să fie spaţii clar delimitate pentru fumători, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun. Până aici total de acord.
Dar încep problemele. În primul rând, peste noapte, în cafenele şi cârciumi unde până mai ieri se putea fuma fără probleme, dacă întrebi măcar dacă se poate fuma, eşti privit ca un ucigaş în serie sau dealer de heroină. Am întrebat o tânără speriată de bombe, ce se întâmplă dacă îmi aprind o ţigară. "O faceţi pe propria răspundere!!!" a strigat la mine. Drăguţa, oricum o fac pe propria răspundere şi pe propria-mi sănătate. Şi plătesc şi amenda dacă e cazul. Momentul doi, brusc, dacă tot sunt fumătoare, sunt tratată şi ca retardată şi inconştientă. "Nu vă aduc scrumieră, ci un pahar cu apă, ca să nu daţi foc la ceva". No comment. Deşi putea să-mi spună că nu mai au voie să dea scrumiere. Îmi fumez tacticos ţigara, mă fac şi că o scap din mână, sub privirile vigilente ale fetei. "Mi se pare mie sau e cam goală cafeneaua? Nu aveţi de gând să faceţi nimic?" o întreb. "Da, 90% din clienţi nu au mai venit. Neapărat trebuie să facem ceva". Păi, aici marea mea problemă. Legea asta s-a dat în 2002. Cu amendamente în 2008. Cu intrare în vigoare în 2009. Ce mama dracu aţi aşteptat până acum ca să faceţi un paravan şi să montaţi nişte sisteme eficiente de ventilaţie şi evacuare a fumului???
În localurile cu o suprafaţă sub 100 m2, e la latitudinea proprietarului dacă acolo se va sau nu se va fuma. Şi aici sunt foarte de acord. Eeee, şi începe isteria, atât de dragă românului. Urlă forumurile! "Fumătorii sunt cu toţii nişte toxicomani nesimţiţi egoişti care doar îşi satisfac o dependenţă chimică şi un viciu care le crează starea aceea de nesimţire şi indolenţă şi nepăsare pentru cei din jur". Că îmi asum dependenţa, e una. Egoistă, nesimţită şi indolentă încă nu. Dar nu e timpul pierdut! "De ce o familie cu copii trebuie să servească masa într-un local îmbâcsit de nicotină, să înghiţim tutunul altora, să ne doară capul, să ne curgă ochii şi să ne pută hainele ca într-un birt ordinar?". Aici sunt de acord. Părinţii cu copii să aibă loc fără fum. Dar ce te faci cu părinţii care îşi îmbuibă aceiaşi copii loviţi de fumul de ţigară cu McDonalds şi KFC? Pe când o să vedem cuşti sau "acvarii" izolate pentru ei? Sau părinţii minunaţi care îşi împing pe o scenă de 2 pe 2, cu 4 boxe uriaşe, unde urlă başii de îţi vine să vomiţi? "Du-te, mamă, să dansezi şi tu cu ceilalţi copii!" asta în timp ce copiii se învârt haotic, loviţi din plin de sunete cel puţin dăunătoare. "Ce lege antifumat e asta dacă localul poate alege să fie dedicat în totalitate fumătorilor?" Păi, ce-o fi aşa de greu??? Dacă eu ca fumător aleg să intru într-un loc sau altul, la fel şi nefumătorii pot alege. Atâta timp cât ţigările se pot cumpăra legal din magazine şi cât timp fumatul nu e ilegal decât în anumite locuri.
Cum ar fi dacă de mâine s-ar interzice carnea de porc, pentru că e foarte dăunătoare în multe cazuri? Sau s-ar interzice mersul cu maşina pe lângă trotuarele cu pietoni, pentru că ce scoate pe dos maşinuţa într-un kilometru rulat depăşeşte de vreo 30.000 de ori ce iese dintr-o ţigară? Atunci cine şi ce ar mai avea de spus?
Ştiu că în Irlanda nu se fumează pe nicăieri. Ştiu că în State fumatul e privit ca o boală. În acelaşi timp, localurile All you can eat sunt pline de obezi, mai tineri sau mai bătrâni, fără să le pună nimeni căluş la gură. Dar eu trăiesc în România. Unde mârlanii aruncă sticle de plastic pe geam. Unde se scuipă pe stradă şi oamenii se cacă în mijlocul drumului. Unde unii îşi lasă maşina pe linia de tramvai, pentru că nu au chef să dea un tur de bloc să găsească un loc de parcare. Şi nu îi mai pune nimeni în cuşti. Nu vorbesc de lucruri mari, gen politicieni corupţi şi drumuri neasfaltate.
Eu îmi plătesc taxele şi impozitele. Parchez doar în locuri de parcat, chit că asta înseamnă să merg pe jos mult după aia. Reciclez hârtia şi borcanele. Nu arunc nimic pe jos, nici dacă mi-ar cădea mâna. Dar asta nu contează. Pentru că în ochii unora sunt o paria a societăţii. Pentru că am ales să fumez. Nu în nasul nefumătorilor, nu în plămânii copiilor. Spune un domn foarte sobru pe un forum: "tu, fumătorule, când mergi într-un local, mergi cu scopul să fumezi?? Doar ăsta este scopul tău când ieşi din casa? Atunci nu ai scopuri prea înalte în viaţă!" Deh, aşa suntem noi fumătorii, mai modeşti şi fără o cale de urmat.
Să fim sănătoşi, oameni buni! Să alegem ce dorim în viaţă. Şi să o facem pe răspunderea proprie şi personală. Şi hai să nu mai dăm lecţii gratuite de viaţă. Să arunce primul piatra ...

53 de comentarii:

  1. O da! Sustin miscarea! Ai zis-o atat de bine incat n-am ce completa...n-am ce adauga...
    TRUE!
    Mimi

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca tu n-ai alta treaba decat sa stai pe forumuri de ... hai sa le zicem tampiti, ca daca le zicem idioti or sa spuna ca sunt plini de idei...
    pe bune acum, chiar n-ai avut altceva de facut?
    faza cu fumatul e o chestie de alegere. ca si localul unde mergi. se fumeaza intr-un bar si tu nu fumezi, du-te frate in alt bar. si viceversa.
    eu recunosc am mai mari probleme cu fumatul pe strada. ca daca in privinta locului unde sa ma duc la un suc pot alege, cu drumul de la metrou spre casa nu am ce face, ca tot nu mi-au vandut si mie astia reteta de teleportare... si chiar nu imi face nicio placere sa stau sa ma feresc de unu' care nu stie sa tina mai aproape de corp mana in care are tigara aprinsa si cu atat mai putin sa inhalez tot fumul unuia care, pe scara de la metrou, nu a mai avut rabdare pana sa iasa la suprafata...
    dar sa stii ca la mine in casa nu se fumeaza decat eventual pe balcon :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am fost in vara la Universal Studios in Hollywood, si cum am pus mana pe o harta a locului am fost foarte fericita sa observ ca exista marcat un loc amenajat pentru fumat, ceea ce in State nu prea se intampla. Ne-am grabit sa ajungem la locul respectiv pentru ca ne cam ardea buza dupa o tigara, si dupa vreo 15 min de mers am constatat ca locul special amenajat era de fapt o banca cu cu cos de gunoi alaturi in plin soare (erau vreo 40 de grade). Sper sa nu se ajunga asa si la noi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am luptat si eu pentru drepturile noastre de oameni. Daca suntem mai multi poate reusim sa nu ne exileze ca de acceptat, adio.

    RăspundețiȘtergere
  5. si ia uite ce ma pocni pe mine mirarea cind ajunsei prima oara in germanika vazind muuuulta lume fumind pe strada. eram mirata, nu intelegeam. dupa primele 2 luni de ameteala m-a pocnit. bietii de ei fumau pe strada ca inauntrul localurilor, barurilor etc NU era voie. oare o sa asistam la un bucuresti mai plin de fum in curind?or sa se ofileasca copacii de la fumul nostru de tigara?Pariuri anyone?

    RăspundețiȘtergere
  6. io n-am incercat niciodata sa fumez, dar de asta n-am comentat niciodata daca tipul pe care l-am sarutat mirosea a tutun, daca in incinta se fuma ca la turci sau nu era bine ventilat. am inhalat destul fum de la tata si frate cat sa am plamanul negru si cat sa nu mai conteze. singura chestie care nu imi place e ca imi miros hainele si parul, insa asta nu e motiv sa blamez viciile altora. de vina este stapanul de local care nu ventileaza suficient incaperile. daca ar fi bine ventilate, nu ar fi problema. si sincer mi s-ar parea idiot sa iesim in gasca si fumatorii sa stea la fumatori si ne-ii la ne...tre sa existe alte solutii. oricum BINE argumentat

    RăspundețiȘtergere
  7. Nici in Canada nu se fumeaza in locurile publice, cred ca nici la Paris si daca-mi amintesc bine parca nici in Italia. De fapt cred ca in toata Europa de vest e la fel. In Austria cum este, Lia?

    In Canada chiar nu mai au voie sa expuna tigarile, nu se mai face nici un fel de reclama. (Eu fumam social de pe la 15 ani, dar n-am fost niciodata fumatoare.)

    In restaurante e daunator fumatul pentru ca modifica experienta olfactiva si gustativa, nu numai a celui care fumeaza. Mi s-ar parea insa normal sa existe baruri si cafenele pentru fumatori, tocmai in numele libertatii de alegere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt foarte de acord co Antoaneta. Nici in Anglia nu se fumeaza si nu pot sa fiu mai fericita pentru asta. Si God knows ca si eu fumam. Dar m-am conformat rapid. Aici se fumeaza afara si nu vad nici o problema in asta.
    Ai scris si tu: "nu vă oferă dreptul de a-mi da lecţii de viaţă despre cât de nociv este fumatul şi cât de mult ar trebui să mă las" dar in schimb le da drepturi celor care nu fumeaza de a nu sta in fumul celor care au ales sa o faca. Mie una mi se pare foarte corect ce s-a intamplat, era cazul, sincer :) sunt convinsa ca o sa existe cafenele/baruri/bodegi dedicate fumatorilor. Dar cu ocazia asta mi se pare totusi ca li s-a facut dreptate si nefumatorilor, care nu prea mai aveau de ales. Si inca ceva: ce bine e cand vin acasa si nu imi duhnesc hainele si parul a fum!!!! Plus ca a sta in fum de tigara 2 ore cat esti in bar e probabil echivalentul unui pachet de tigari fumate, chiar daca ai fuma doar 2-3 la o cafea, nu? ;)
    Asa ca eu arunc piatra, sorry :P

    RăspundețiȘtergere
  9. In Anglia nu se fumeaza. Toti care doresc sa fumeze ies afara si pot spune ca daca nu respecti legea o iei rau pe coaja. Amenda, proces, tribunal. In plus, localul respectiv isi poate pierde licenta.
    Ce ai face daca ai trai La Viena?

    RăspundețiȘtergere
  10. PS: eu cred ca se face o confuzie undeva - nefumatorii nu cer fumatorilor sa se lase de fumat - pana la urma e viata lor, decizia lor, treaba lor, pot baga tigari in ei pana nu mai pot :) Nefumatorii cer fumatorilor sa li se respecte lor alegerea de a sta intr-un Smoke Free environment. Pana la urma, e un drept al lor care a devenit un fel de dorinta de lux in Romania, unde barurile /restaurantele sunt adevarate afumatori (sau erau, ca deja vorbesc din amintiri)

    RăspundețiȘtergere
  11. Economic vorbind fumatorii sunt o pleasca pt. stat, pe de o parte statu cistiga o avere din impozitu pa tutun, pe de alta parte producerea si comercializarea tigarilor asigura locuri de munca.
    In plus fumatorii traind mai putin nu balasteaza fondurile de pensii si nu se cumuleaza pensia cu salaru.

    E dovedit ca prin fumat se stimuleaza activitatea intelectuala, mai ales dupa prinz, fumatorii sunt mult mai treji decit ceilalti care soielesc la birou.

    Grupurile de fumatori incurajeaza comunicarea intro firma sau in general in societate.

    Nefumatorii militanti sunt pur si simplu antidemocratici. O lume fara fumatori ar fi o lume saraca.

    Am zis!

    P.S Nu vreau sa mai adaug influenta fumatului in arta, muzica, literatura si nici de celebra tigare dupa nu vreau sa vorbesc.

    RăspundețiȘtergere
  12. off-topic, trigger declansat de anonimul de deasupra: in anglia daca esti HIV pozitiv si faci sex cu o persoana si nu ii spui ca ai HIV, constituie o crima. Esti judecat si pedepsit exact intocmai unui criminal. Mi se pare ca nu se califica drept murder dar man sloughter sigur. Si imi amintesc de niste episoade din Romania cand era mare scandal cu niste ace de seringa gasite infectate pe plaja... cum este posibil? Om normal de rand, sa suferi pentru ca unii au decis pentru ei. Eu cred ca una din partile bune ale intrarii Romaniei in Europa e adoptarea normelor Europene care ii protejeaza pana la urma pe oameni - sa dea Domnul sa fie cat mai multe bune adoptate si in RO!

    RăspundețiȘtergere
  13. @Tigane, io zic sa propui si legalizarea prostitutiei si a drogurilor, economic vorbind (mai multi bani la stat, mai multe locuri de munca, chiar si pentru traseiste, somaj scazut, etc), dar si de amorul artei, pentru ca iti dai seama ce romante s-ar compune si ce tablouri s-ar picta, ce poezii s-ar mai scrie dupa ceva narcotice si proaspat inspirat de o muza ;)

    RăspundețiȘtergere
  14. Să o iau pe rând :) În primul rând, am spus-o şi o repet: mi se pare corect şi normal ca nefumătorii să aibă localuri, locuri, spaţii în care să nu existe fum. Chiar mai multe decât de fumători, nu e problema mea. Dar când mi se pune mie, fumător, pumnul în gură că nu am voie să am nici măcar un loc în care să îmi exercit dreptul de a mă afuma în locuri pentru afumat, am o problemă! Statul nu interzice consumul de McDonalds sau alt junk food, aşa că să mă lase în locuri PENTRU FUMĂTORI să fumez! Maria, dear, nu te obligă nimeni să intri într-un bar de fumători, aşa cum nu mă obligă nici pe mine nimeni să intru într-un spaţiu de nefumători, aşa că piatra ta nu şi-a lovit ţinta :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Antoaneta, şi la Viena, şi la Praga, şi la Budapesta am fumat cam peste tot. Erau împărţite în două zone, fumători şi nefumători, cu nişte sisteme de aerisire foarte bune. Deci, se poate :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Maria, mă întorc la tine :) Într-o ţară civilizată, mi se pare normal ca prostituţia să fie legalizată. Pentru că oricum există!!! Şi asta aduce şi bani din taxe, le obligă pe fete să facă nişte controale, există cât de cât un control al statului. Dar dacă te văd aşa pornită, de ce să nu se interzică şi consumul de orice fel de alcool, că am auzit de mult mai mulţi oameni beţi care şi-au bătut/omorât nevasta şi copilul decât de fumători care au făcut asta! Dacă citeşti mai atentă ce am scris, vei vedea că am spus exact aşa: bravo celor care nu fumează, dar e alegerea mea să fumez sau nu. Mi se pare firesc să existe multe locuri fără fum, dar nu mă transforma pe mine, fumător, în criminalul societăţii, că nu e cazul.

    RăspundețiȘtergere
  17. unde dau si unde crapa... no further comments. i'm out.

    RăspundețiȘtergere
  18. Maria, hai să nu ne supărăm noi pe ticăloşiile altora. Treaba cu HIV e oribilă! Eu atât cer, să fiu lăsată în pace să fumez când am eu chef şi unde se poate, să nu îmi dea alţii lecţii de viaţă, că le am şi eu pe ale mele şi să nu fim ipocriţi şi să arătăm cu degetul, dar să nu ne uităm în curtea noastră. Pupez :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Guvernul mondial a decis să fim mai sănătoşi şi să trăim mai mult, şi voi, fumătorii dracului, vă puneţi contra? Băi, şi io-s fumător şi iaca mă pun şi io contra!
    Discriminare, numele tău e legea antifumat!
    Legile de-ampulea generează contravenienţi, că doar nu degeaba se zice că legea e o barieră la care proştii se opresc, iar deştepţii trec peste ea.
    Orice restricţie declanşează reacţii de apărare a indivizilor cu personalitate. Puşcăriile sunt pline de caractere puternice: hoţi care n-au m-ai suportat sărăcia, criminali care şi-au strîns de gît nevestele prinse cu dînsa-ntrînsa, sau pe masculii care i-au dezonorat, oameni de afaceri care au profitat că alţii sunt mai proşti ca ei, etc. Toţi ăştia au un excedent de personalitate, şi au luat de bună deviza democraţiei universale referitoare la libertatea de opţiune şi de exprimare a individului.
    Mergeam în spatele unui autobuz care scotea fum negru. Am început să tuşesc, de mi-au dat lacrimile. Mi-am aprin o ţigară. Mi-a trecut accesul de tuse.

    Puşcăria este singura experienţă pe care n-am avut-o! Dacă asta risc fumînd,îmi asum la rece încălcarea legii.

    RăspundețiȘtergere
  20. Val, pe mine m-a luat de două ori la secţie, când eram rockeriţă rebelă fără cauză. O dată mi-am luat şi două peste cârcă. Dar îmi asum şi eu riscul :D

    RăspundețiȘtergere
  21. Juliana, sper că vei înţelege de ce, dacă vin zilele astea pe la voi, voi sta doar maxim o oră :))) Dacă e cu balconul, o lăsăm la primăvară :D

    RăspundețiȘtergere
  22. Ma bucur ca am gasit ceva persoane cu care sa fiu atat de apropiat in gandire si simtire. Sunt din ce in ce mai agasat de interzicerea fumatului peste tot incat ma iau nervii doar la vederea semnului.
    @julia: In America am trait niste experiente contradictorii. Legea difera de la stat la stat si este aplicata cu strictete cu exceptia orasului New York (poate si alte orase mari). In statul New York este interzis fumatul in spatii publice la mai putin de 5m de cladiri si in afara locurilor amenajate (cam cum spuneai), dar asta nu inseamna ca in Manhattan nu se merge pe strada cu tigarea in gura pe langa politist. Iar in fata la Starbucks e fumoar. In interior nu se fumeaza din cate am vazut.

    RăspundețiȘtergere
  23. Bogdanic, bine ai venit! :) Păi, să ne facem auziţi, ce mama naibii!

    RăspundețiȘtergere
  24. Ma, voi ati fi murit in Utah pt ca mormonii nu fumeaza, nu beau lcool sau cafea, si nici prea grasi nu sunt, pt ca de regula fac o droaie de copii si n-au bani (unii) sa se supraalimenteze. De-aia cand fuma cate un chinez in village, unde am stat, putzea tot environmentul.
    Nu e o pledoarie sa treceti la mormonism ca sa scapati de toate viciile :D
    Eu credeam sincer ca toate cafenelele mai mici vor deveni cafenele de fumatori.
    Si pt fumator nu merge cafeaua fara tigara.
    Imi pare rau ca am aflat abia acum ca in Irlanda nu se fumeaza in cafenele (eu am indoieli, pe strada cel putin se fuma in draci) ca mergeam si noi la un pub la concert, pt ca eu am alergie la fum.

    RăspundețiȘtergere
  25. Imi vine sa te pup :P.
    Io nu puteam spune mai bine. Oricum ideea e ca suntem mai catolici decat papa la aplicarea legilor UE cu privire la fumat. Faza cu pozele pe pachete a fost aplicata odata cu Franta. Desi suntem in urma cu 30 de ani la civilizatie suntem doar in urma cu un an la aplicarea legii antifumat.
    In alta ordine de idei. Austriecii nu vor aplica prea curand legea cu interzicerea fumatului in spatii publice din cauza unei legi date de Hitler prin al doilea razbel. E un popor cu personalitate, altfel nu pot cataloga razmerita.
    Alta chestie misto pentru ca sunt fumatoare. Primul lucru pe care il fac cand ies din metrou in Franta e sa trag un fum. E poate chiar pe scarile metroului la iesire pentru ca poate bate vantul. Si ce nu fac in Romania, respectiv fumatul pe strada din cauza unor principii pe care nu le pot cataloga decat stupide, o fac acolo. Nu se uita nimeni chioras daca te plimbi cu tigara in mana.

    RăspundețiȘtergere
  26. Dragă Viorica, decât să ai multe neveste şi mulţi copii care vor toata ziua de mâncare, mai bine te apuci de fumat :)))
    Rhodos, asta mă ucide pe mine la români. Că sunt mai catolici decât papa când nu e cazul. Şi că toţi ştiu să arunce cu rahat, deşi ei sunt plini, din cap până-n picioare. Apropo, mă mai întreabă unii, de ce vreau să plec la Viena! :D

    RăspundețiȘtergere
  27. Tocmai ce m-am lasat de fumat, si pentru a nu cadea in ispita nu vreau sa-i vad pe altii fumand, dar nu pot sa nu-ti dau dreptate. Toata lumea se lupta pentru drepturile nefumatorilor, ca sunt obligati saracii sa stea in fum de tigara, etc. Dar cine-i obliga? Eu cum nu mai fumez, daca merg la un restaurant, ma asez in spatiul rezervat nefumatorilor. Daca nu exista un asemenea spatiu, nu fumatorii sunt vinovati, ci proprietarul retaurantului/barului asa ca o reclamatie la OPC (sau organizatia care se ocupa de asemenea lucruri) ar trebui sa rezolve problema. In plus, fumatorii nu au drepturi. Daca esti fumator, poti sa stai in ploaie si vant, ce daca afara e furtuna, ai ales sa fumezi, meriti sa stai afara pe o vreme atat de rea incat nici cainele nu-l tii afara (majoritatea locurilor de fumat din companii sau institutii publice sunt afara si de obicei nu au un paravan sau ceva ce sa te protejeze de intemperii).

    RăspundețiȘtergere
  28. Sabotor, îţi ţin pumnii să te ţină lăsatul de fumat! Şi mă bucur că nu ai devenit peste noapte o bestie fioroasă care îmi scoate ochii că fumez! :D Sper să te ţină :)))

    RăspundețiȘtergere
  29. fumatul este o afacere pentru stat (doar de ex, o singura firma distribuitoare de tigati a realizat intr-un singur judet HD - 23.000.000 ron pe 2008 din care 70 % merc in accize.)deci calculati cam cati bani face statul din acest viciu... pana la urma oricum ar trebui sa se incurajeze fumatul care oricum omoara mai greu decat poluarea. macar face cineva bani din asta. si in alta ordine de idei, cam tot patronii de baruri sunt niste cretini... vor sa faca profit ieri.. nu sunt in stare sa faca o camera pentru oamenii care fumeaza... acum se dau de ceasul mortii ca dau faliment.. asa le trebe! eu sunt fumator si sunt mandru de asta! oricum dintr-un grup de 10 oameni daca 2-3 fumeaza - celputin in cercurile mele - se merge la fumatori... asa ca..........

    RăspundețiȘtergere
  30. Ahhh, anonimule, dacă ar face statul la fel şi cu prostituţia, am avea bani şi de pensii, şi pentru profesori, şi ar mai rămîne şi de o măslină :D

    RăspundețiȘtergere
  31. e.. ai nostrii conducatori nu stiu ca tre sa dea circ si mancare.... asa ca taie ce nu trebe... romanului atata ii trebe... sa ramana fara tutun, alcool si fetite si atunci sa vezi revolutie....

    RăspundețiȘtergere
  32. In primul rind, nu inteleg de ce atitea lamentari ref discriminarea fumatorilor, cind, de fapt, legea actuala tot pe nefumatori ii nedreptateste! Localurile sub 100mp (care inainte vreme mimau ca au un colt de nefumatori)au toate afisate 'aici se fumeaza' (chestie verificata personal in cel putin 3-4 locuri), deci nefumatorul 'are de ales'(!) daca ramine sau nu, in timp ce localurile mai mari sint obligate sa amenajeze spatii distincte.

    In al 2lea rind, sustinerea teoriei discriminarii fumatorilor e cam subtire. Daca un fumator iti duhaneste in nas si-ti ia oxigenul, este evident ca ai o problema cu el; daca Popescu isi umfla copilul cu nu's ce junk food, problema e a lui, nu a mea.

    In al 3lea rind, daca eu am reusit sa ma las de fumat (nb. cea ce e chiar o mare realizare pt. mine, dupa 17 ani de antrenament intens, inceput de la o virsta frageda), de ce sa-i permit altcuiva sa ma intoxice cu fum???
    In concluzie, cine alege sa fumeze, n-are decit, dar sa nu ma forteze pe mine, nefumator, sa 'fumez' odata cu el, mai simplu de atit nu se poate.

    PS.
    Pt. o doamna, fumatul pe strada e dizgratios (. Pt. restul...

    RăspundețiȘtergere
  33. Lia, daca ar face la fel si cu prostitutia, eu zic ca tot nu ar fi bani... :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Aciduzza, în primul rând, bine ai venit pe blogul meu :) Eu o să te contrazic cu propria mea experinţă, am găsit 4-5 locuri din cele în care obişnuiam să fumez cu menţiunea "Nefumători". În al doilea rând, nici mie nu-mi place să-mi dea cineva fumul în nas, nu cred că am spus undeva că sunt de acord cu asta. Nu fumez în preajma copiilor, ba chiar o dată, în zona de fumători, nu am fumat pt că era o familie cu copii care nu găsiseră loc la nefumători. Spaţiile izolate din marile localuri vor fi pt fumători, până în 50% din totalul spaţiului, aşa că nu văd unde e problema. Felicitări că ai reuşit să te laşi de fumat! Pentru unii fumatul pe stradă e dizgraţios, pentru alţii sexy, pentru alţii indiferent. dar nu de estetică vorbeam noi, nu? Te mai aştept şi cu comentarii la texte mai vesele :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  35. Sabotor, adevărul e că în ţara asta şi dacă am scoate pe dos bani, tot nu ne-ar ajunge :)))

    RăspundețiȘtergere
  36. da, bun post... nici eu nu ma puteam exprima mai bine. io vreau sa se interzica si bautura, io nu am vazut fumator care sa fumeze o tigarasi apoi sa mearga si sa isi omoare mama, copilul sau pisica... deci "jos alcoolul". daca ne limiteaza pe noi, sa limiteze si prostia, aroganta, manelistii si toate gunoaiele societatii. asta era ultima masura pe care guvernantii nostrii trebuiau sa o ia, in rest stam bine la toate capitolele. eu ma voi lasa de fumat cand voi vrea eu, nu cand vor altii, este decizia mea si numai a mea.imi deschid bar in casa si tot nu ma las :)

    RăspundețiȘtergere
  37. Sufleţica, eu investesc în aparatul de cafele diverse şi fac şi snack-uri pentru ronţăit :D Câte camere ai disponibile? :)))

    RăspundețiȘtergere
  38. Frumos argumentat punctul de vedere. Si eu sunt fumator dar nu il consider un viciu. Fumez foarte rar, cam un pachet pe saptamana si de multe ori se intampla sa fiu ocupat si sa uit pur si simplu sa fumez.

    Pentru mine tigara e un mod de relaxare. Cand ajung de la birou la 10 seara, dupa ce am lucrat 14 ore, ma arunc in fotoliu si fumez o tigara: nimic mai relaxant.

    Ok, in situatia mea de fumator "neserios", de ce trebuie sa vad cand iau un pachet pozele respective cu tipul cu gatul pe afara, copilul cu masca de gaz si alte aberatii?

    Ce-ar fi atunci sa punem pe masini stickere imense cu oameni cu creierii pe sosea si membre rupte? Ca doar masinile fac mai multe victime decat fac tigarile. Dar nimeni nu zice ca masinile dauneaza grav sanatatii.

    RăspundețiȘtergere
  39. Welcome, Tudi! :) Cred că ar fi mare problemă cu stickerele pe maşini, că am sta cu ochii beliţi să vedem ce-i cu ele (deh, curiozitatea umană) şi ne-am înfige cu succes în dosul celui din faţă sau altele mai grave :D Eu cred că mesajele alea transmise prin intermediul imaginilor nasoale ar prinde mult mai bine la copii, ar fi mai receptivi la mesaj. Părerea mea :)

    RăspundețiȘtergere
  40. subiectul asta ma scoate din minti, nu mai dorm noaptea, am spasme, ma rasucesc, ma agit, vorbesc singura..
    si tot nu inteleg: pana la urma fumatorilor, problema care e??? ca de fumat va lasa statul sa fumati, va lasa si societatea :) nu interzice nimanui nimic, nu sunt nefumatori care sa spuna: nu mai fuma de azi incolo ca daca mai pui tigara in gura te impusc. problema asa cum o inteleg eu este ca s-a interzis fumatul in spatiile in care altadata se putea aprinde tigara. true or not? ok, daca asta e problema, de unde atata polemica pe marginea a: "fac ce vreau eu daca asta ma face happy" "acceptati-ne" "dati-ne drepturi" -- cand dreptul il aveti, nu sta nimeni sa va ia tigara din gura sunt doar limitate spatiile unde se permite asta - adica AFARA sau in zonele PENTRU FUMATORI. Acest domeniu este destul de vast deci nu sunteti nici macar exilati.
    Am o gramada de argumente legate de fumatul pasiv, chiar si pentru fumatori. Una e sa fumezi 10 tigari activ si alta sa inhalezi timp de 3 ore in continuu fumul a 100 de persoane. Afecteaza sanatatea si nu e o descoperire recenta. Ok, sunt unii carora nu le pasa de sanatatea lor intrucat cu o moarte toti suntem datori, inteleg si asta. Dar de la a ignora aspectul acesta si pana la atata inversunare in privinta unei reguli de bun simt, in opinia mea, e o diferenta mare.
    Limita legala pe autostrada este de 130 parca, asta nu inseamna ca nu sunt unii care circula cu 200. Foarte bine, bravo lor, au nevoie de adrenalina, le place viteza, etc., fine. Regula e facuta insa pentru a proteja viata nu pentru a o pune in pericol. La fel mi se pare si cu interzicerea fumatului. Protejeaza sanatatea, sau mai bine spus, scade riscurile afectarii ei. Evident exista nenumarati factori care o pot afecta, dar daca ai masuri sa faci ceva intr-un anume sens si poti face,ca e la indemana, de ce sa nu faci? Nu am de gand sa vorbesc despre statistici dar fumatul din pacate este generator de foarte multe mutatii genetice in primul rand datorita otravurilor din tigari (unele care imi vine in minte sunt cianurile!).
    Fiecare persoana are dreptul sa faca ce vrea cu viata sa si este direct responsabila de actiunile sale. Dar tot fiecare persoana este responsabila si de raul pe care il poate cauza celor de langa el. Just my 2 cents opinion - asta inainte sa iau foc pe marginea subiectului. Am zis!

    RăspundețiȘtergere
  41. cacat! nush de ce mi-a aparut numele Paul. sunt eu, maria - am dat Send fara sa recitesc si sa corectez, asa ca scuzati greselile gramaticale foarte evidente, am scris, am sters, am scris si iar am sters, fara sa verific daca acordurile s-au pastrat (vezi 'unele care imi vin(e) in minte sunt cianurile'). Daca aud pe careva ca sunt o agramata il iau la spite!(doctor si academician in ale limbii romane)

    RăspundețiȘtergere
  42. asa, si pentru ca am intrat in priza, ma iau acum de toti:
    @sufletica: e treaba ta ce faci! nu iti cere NIMENI sa te lasi ci doar sa ii respecti pe cei care nu o fac.
    Iar chestia cu "daca ne limiteaza pe noi, sa limiteze si prostia, aroganta, manelistii si toate gunoaiele societatii". Ce treaba are sula cu prefectura?? De ce trebuie mai intai sa ne luam de capra vecinului, sa conditionam, daca face ala fac si eu, mai intai sa se arunce el in fantana apoi ma arunc si eu, dar in strada is deja gunoaie, ce daca arunc si eu o hartie pe jos?
    pai pentru ca!... think out of the box!
    mi-a venit agitatia si cred ca ma duc sa fumez o tigara AFARA (cobor 12 etaje pentru asta si e si frig afara rau... dar nu-i bai! ca nu mi se pare ca imi cade statuia de pe piedestal pentru asta)

    RăspundețiȘtergere
  43. Tudi
    Nu masinile dauneaza grav santatii ci indivizii care le conduc.

    Lia (sau cum te-oi numi) :)
    Citand aproximativ pe nu-stiu-cine placerea ta trebuie sa inceteze acolo unde incep plamanii mei .. si asta trebuie sa fie valabila peste tot si este aberant ca imi trebuie legi sa fortez ceva ce ar trebui sa fie normal.
    Nu cere nimeni fumatorilor sa se lase de tigari, nu mai bateti moneda pe placa asta, ceea ce vi se cere este sa ii respectati pe restul ce nu doresc sa fumeze impreuna cu voi.

    Ca legea e proasta, ca se aplica dubios, ca nu gasesti locuri de fumat sau spatii pentru nefumatori, este altceva.

    RăspundețiȘtergere
  44. @Maria undecover Paul :))) Iar ai băut multă cafea? :))) Noi am discutat deja pe tema asta. Accept şi respect fiecare părere, dar textul meu, de la care s-a pornit, e subiectiv! Pe mine mă "ceartă" oameni aiurea, deşi nu le-am dat nici măcar un fum în nas vreodată, NU îmi aprind ţigara în maşina mea personală dacă e un nefumător alături care să aibă o problemă cu asta, dar mă irită pufăielile de gen "fumezi în maşină??? o să miroasă urât, pe mine mă deranjează, ar trebui să te laşi" etc. Eu am o problemă cu cârciumarii care se dau loviţi acum, deşi au avut ani de zile la dispoziţie să investească în separare clară, cât şi cu ideea de a se interzice PESTE TOT fumatul, deşi ţigările, aşa dăunătoare cum sunt, sunt încă un produs care se vinde legal!

    @Celestin: cred că am argumentat ok mai sus şi pentru tine :) Apropo, chiar Lia mă numesc, în acte şi în viaţă :D LiaLia e un alint, aşa îmi spun unii oameni dragi şi mai ales nepoată-mea de aproape 2 ani :)

    RăspundețiȘtergere
  45. ei :))...puteai sa te numesti Amalia, Rosalia, Aurelia, etc .. de unde si exprimarea de mai sus

    RăspundețiȘtergere
  46. Ahhh, Celestin, drama vieţii mele "de la ce vine Lia?" :))) De la mama mea care a vrut nume deosebit pt fata ei deosebit :D

    RăspundețiȘtergere
  47. lialia: ce fauna sinistra. trebuie sa ma limitez doar la textele tale, fara sa mai intru pe comentarii.
    in alta ordine de idei: de ce in trenuri nu exista locuri pentru fumatori? de ce sunt discriminati? nicaieri in europa nu exista chestia asta, doar la noi.
    nu inteleg cum au ajuns pe blogul tau cucoanele si baietzeii efeminati cu refulari medicale si cosmaruri ipohondre, abonati la sfatulmedicului.ro.
    iar pentru cei care ne dau sfaturi din alte tzari: de ce nu fraternizati pe blogurile in limba tarii de adoptie??? faceti greseli gramaticale? sau aveti impresia ca sunteti fiinte superioare si veniti aici sa ne impartasiti din vasta experienta de kkt pe care ati acumulat-o pe acolo? (atentie cand raspundeti - sunt umblat prin lume, inclusiv in usa, de cand era cartusul de camel fara filtru 17,99 si pana cand s-a facut pachetul de marlboro 10,50)
    ne-auzim cand ne-om vedea
    kapak

    RăspundețiȘtergere
  48. domnul kapak, imi cer scuze, dar cred ca ati umblat putin degeaba daca singura afirmatie pe care o puteti face este a jigni persoanele care sunt dincolo. intamplator, eu una intru pe blogul Liei pentru ca imi place cum scrie - si intru pe bloguri din toata lumea nu doar pe bloguri romanesti, deci nu am nevoie de lectii de gramatica. inca. dar o sa tin minte pe viitor si o sa apelez cu incredere la serviciile dumneavoastra. pt ca omul cat traieste invata si nu mi-e rusine sa o fac, ba dimpotriva. in alta ordine de idei: de ce are romanul din Romania impresia ca daca cineva vine cu o idee din afara vine doar ca sa se dea mare cu ea??? poate ca sunt multi plecati in afara tocmai pentru a invata ceva cu care sa se intoarca acasa si sa schimbe mentalitati si sa ajute la evolutie. cu riscul de a parea ca "ma dau mare", dar in Romania inca sunt multi oameni care vad lucrurile doar din perspectiva "pesterii" in care au stat. Un fresh air nu cred ca strica. in plus, fiecare ia doar ceea ce crede ca ii e de folos, nu trebuie sa aruncam cu noroi in stanga sau dreapta doar pentru ca altii nu au aceleasi convingeri ca si noi. se cheama TOLERANTA.

    Lia, cu riscul de a parea "naspa", imi permit sa postez un link de informare obiectiva, documentata

    RăspundețiȘtergere
  49. tot pt kapak: nu iti doresc sa ai pe nimeni cu cancer de laringe sau de plamani, sa nu poata sa respire si sa ii vezi cum se chinuie pana isi dau sufletul. asta asa, ca fapt divers, ca tot ai scris despre ipohondrie. ai avut curiozitatea sa mergi vreodata la sectia de oncologie din spitalele romanesti, sa vezi cum stau oamenii pe la usi si asteapta orice fel de tratament, numai pentru speranta de a se face bine? atunci o sa mai vorbim despre ipohondrie.

    RăspundețiȘtergere
  50. @lialia: trei camere ajung?? :) hai sa punem de-o afacere profitabila :)
    @maria: cafeaua dauneaza grav sanatatii :) nu trebuia sa iti dai drumul asa de vertiginos impotriva mea... sunt fumatoare si-s vinovata :) parca asa era textul la grupurile de alcoolici "ma cheama x si beau" :) si sa devin serioasa...nu.. nu mai devin, nu are sens, deja s-a scris un roman aici despre fumatori pro si contra asa ca nu jtiu ce as mai putea adauga. Corect am respectat decizia fiecaruia de a fuma sau nu, chiar eu sunt destul de inversunata cand imi vad nepoata cu tigara in mana...dar daca eu respect pe toti aceeia care nu au acest viciu, eu de ce sa nu fiu respectata? in fine, prea obositor pt.dimineata asta sa argumentez de ce si cum...asa ca numai de bine sa auzim..

    RăspundețiȘtergere
  51. EU CRED CA ACIDUZZA ASTA ESTE UN VIRUS!

    CLAR CA ESTE PESTE TOT

    ARE CINEVA ANTIVIRUS???

    RăspundețiȘtergere