"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Istoric, teorii, abordari pedagogice si cadrul de lucru in sistemul suedez prescolar

Consider ca e necesar, inainte de a incepe descrierea diferitelor teorii, concepte si metode pedagogice depre care invat la scoala si se aplica in sistemul educational suedez, sa fac un mic istoric al sistemului si sa descriu si modul in care studiez eu la facultate. Fac urmatoarele mentiuni: eu studiez sa devin profesoara la copii prescolari (1-6 ani), deci ma voi referi la acest domeniu, nu la sistemul educational ca intreg, despre sistemul scolar vor exista doar referiri tangentiale. Pentru ca nu sunt familiara cu anumiti termeni in limba romana (pedagogici, psihologici), va rog sa ma iertati pentru traducerile ciudate sau slabe si daca aveti cunostinte, sa ma ajutati. Voi folosi traducerea in engleza uneori, dar in principal in romana. Pentru ca aici nu se mai foloseste termenul de gradinita, ci prescoala, il voi folosi si eu in cele mai multe cazuri. De asemenea, daca doriti sa aprofundati unele concepte, consider ca e foarte interesant si gasiti multa informatie pe net, dar nu e destul loc de aprofundat aici.

Pe la 1900 Suedia era o tara saraca, dominata de fermieri, care incepea sa isi dezvolte industria. Prin mutarea populatiei spre orase, a aparut nevoia unui sistem de ingrijire a copiilor mici in perioada cat parintii munceau. Primele activitati de acest gen aveau un aspect filantropic. S-au deschis camine de copii unde cei mici erau supravegheati si primeau mancare de dimineata pana spre seara, cele care ii ingrijeau erau voluntare (tinere din familii mai instarite sau din familii foarte sarace, care primeau mancare si isi formau experienta de lucru). In paralel, existau gradinite (termenul kindergarden/barnträdgård/gradinita de copii vine de la pedagogul german Friedrich Fröbel, care a pus bazele pedagogiei moderne, bazata pe recunoasterea faptului ca copiii au nevoi si abilitati unice; in viziunea lui, adoptata la scala larga, copiii sunt ca niste seminte care, primind ingrijire, un mediu adecvat, cunostinte, se transforma si dezvolta in flori/adulti responsabili) unde copiii din familii mai instarite petreceau cateva ore cu unele activitati educationale. Chiar si in anii 40-50, cand Suedia a deschis portile imigrarii fortei de munca si numarul de copii a crescut spectaculos, serviciul de ingrijire a copiilor mici se rezuma la supraveghere a copiilor in lipsa parintilor.  

La sfarsitul anilor 60 are loc prima reforma majora a invatamantului prescolar, in urma unei ample activitati de cercetare, investigatie si analiza a realitatilor existente. Se decide la nivel inalt ca termenul pentru acest serviciu va fi prescoala (förskola), atat pentru unitatile de tip gradinita (cu program redus) cat si pentru day-care (program prelungit), pentru a accentua noua directie: acest serviciu/activitate are o baza educationala, nu doar supraveghere/ingrijire. Cel mai discutat aspect la acea ora era abilitatea copiilor mici de a invata si importanta pastrarii impreuna a conceptelor de ingrijire si invatare. S-a pus pentru prima data in discutie faptul ca prescoala (gradinita) trebuie vazuta ca un serviciu adus copiilor, nu parintilor care lucreaza, iar mediul in care copiii isi petrec timpul anumite ore pentru a se juca, primi ingrijire si invata nu trebuie sa arate ca "acasa", pentru ca nu este destul de stimulant pentru invatat. 

Teoria pe care se bazeaza pedagogia acelei perioade (foarte prezenta si la acest moment, numita pedagogie traditionala) este cea constructivista (Jean Piaget, Maria Montessori, etc), combinata cu psihologia dezvoltarii. Copiii sunt vazuti ca activi si competenti, acumuleaza gradual cunostinte, invata in etape, pedagogii trebuie sa le puna la indemana material de explorat si analizat si sa intervina sa-i ajute cand pare ca sunt "blocati" in explorare, sunt evaluati in functie de anumiti factori (background, varsta) si norme. Se considera ca la 2-3 ani ar trebui sa poata face anumite lucruri, sa inteleaga anumite concepte, la 4-5 ani altele, etc. 
Activitatea este bazata pe teme de abordat. Continutul temelor de invatat (ceea ce numim "materii" - matematica, limba, arte, miscare, stiinte naturale) este stabilit in avans, aceste cunostinte sunt considerate ca "adevaruri" la care copiii ajung prin propriul sistem de invatare/acumulare a cunostintelor, dar ghidat de pedagog. Copilul este considerat receptor de cunostinte. Documentarea si evaluarea activitatii se face in functie de aceste norme si etape de dezvoltare si se face retroactiv. Ce a facut si invatat copilul pana acum. 

In 1996 are loc a doua mare reforma a invatamantului prescolar cand prescoala a fost integrata in sistemul educational, alaturi de scoala, pana atunci responsabila de sistemul prescolar fiind Directia generala de protectie sociala, din 96 fiind Directia Invatamantului Public. 

In aceeasi perioada a fost elaborat Planul/programa de invatamant pentru prescoala, revizuit in 2010, care are ca baza ideea ca ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg, activitatea pedagogica trebuind sa fie planificata in asa fel incat sa fie indeplinita aceasta baza. Este impartit pe 2 capitole, Valorile si misiunea prescolii si Obiective si directii. Nu voi intra in prea multe detalii, dar ca idee, capitolul doi ia pe bucatele toate ideile prezentate la modul general in primul capitol. Obiectivele dau directia pe care trebuie sa o aiba activitatea, precum si dezvoltarea asteptata a calitatii activitatii prescolare. Directiile (liniile directoare) sunt pentru personalul care lucreaza in prescoala. Toti cei care lucreaza vor urma normele si valorile mentionate in Planul de invatamant, isi vor asuma responsabilitatea si vor contribui la indeplinirea misiunii prescolii. 

Valorile si misiunea prescolii - Prescoala are ca scop/obiectiv ca toti copiii sa primeasca si dezvolte cunostinte si valori (printre care drepturile omului, respect pentru diversitate, alte culturi, libertatea si integritatea individului, egalitate intre sexe, solidaritate cu cei mai slabi). Activitatile sunt duse intr-un mod democratic pentru a-i invata si a le dezvolta copiilor sentimentele de responsabilitate si  interes pentru a participa activ in societate. Prescoala trebuie sa fie deschisa opiniilor diferite si sa incurajeze exprimarea lor. 
Activitatile vor fi distractive, desfasurate in siguranta, stimulante si instructive pentru toti copiii. Misiunea prescolii include ca, impreuna cu parintii, sa lucreze pentru ca fiecare copil sa primeasca mijloacele de a se dezvolta dupa propriile conditii. Copiii trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta abilitatile de observare si reflectare. Jocul este foarte important pentru dezvoltarea si acumularea de cunostinte a copilului. Prin intermediul jocului creativ si imaginar copilul are oportunitatea de a-si exprima si modela experientele, trairile si sentimentele. 

Activitatile vor porni de la experientele, interesele, motivatiile si pofta de a cauta cunostinte a copiilor. Copiii cauta si afla cunostinte prin joc, interactiune sociala, explorare si fantezie, precum si prin observatii, discutii si reflectii. Printr-o abordare tematica, acumularea de cunostinte a copiilor va fi versatila si consistenta. Copii trebuie sa poata schimba activitatile de-a lungul zilei. Activitatile vor oferi copiilor spatiul potrivit pentru manifestarea propriilor planuri, imaginatie si creativitate in joc si proces de invatare, atat in spatii inchise cat si afara (medii planificate - curte, de ex. - sau mediu natural). 
Calitatea actului educational in prescoli este permanent si sistematic documentata, monitorizata, evaluata si dezvoltata. Pentru a evalua calitatea prescolii si a crea conditii favorabile indeplinirii nevoilor copiilor, este permanent urmarita, documentata si analizata activitatea copiilor. Scopul acestor documentari si analize este de a urmari daca activitatea in prescoala este in acord cu obiectivele si valorile stipulate in Planul de invatamant si de a examina ce pasi trebuie luati pentru a imbunatati conditiile ca (virgula) copiii sa invete, sa se dezvolte, sa se simta in siguranta si sa se distreze la prescoala. Toate formele de evaluare vor porni din prespectiva copilului si vor avea copilul in atentie. Copiii si parintii vor fi implicati in aceste evaluari si vocile lor vor fi facute auzite. 

La sfarsitul anilor 80, pedagogia prescolara suedeza primeste o noua influenta, venita din nordul Italiei, din scolile din Reggio Emilia. Este un mod de lucru ce a prins din ce in ce mai mult nu doar in Suedia, ci in foarte multe alte tari (USA, Germania, danemarca, Australia, Spania etc). Teoria din spatele acestui tip de pedagogie este constructionista (vezi teoria discursurilor lui Michel Foucault), nu contesta sau anuleaza teoria clasica a constructivismului, din contra, porneste de la ideea ca individul invata prin construirea unor modele mentale pentru a intelege lumea din jur, dar pune sub semnul intrebarii anumite aspecte esentiale ale constructivismului. Foucault vorbeste despre discursuri, viziuni si interpretari generale diferite asupra anumitor subiecte (copii, femei, cresterea copilului, pedagogie, etc) in diferite epoci istorice, diferite societati, culturi, sisteme politice sau religioase. 

Sub acest aspect, totul este in continua schimbare, atat oamenii, cat si lumea (mediul inconjurator) si modul de a vedea si aborda lucrurile. Nu se poate vorbi de "adevaruri" prestabilite la care individul ajunge prin cunoastere, ci realitatea se construieste social si cultural prin discursuri, participam in constructia realitatii si a adevarurilor prin modul in care discutam sub toate aspectele (moment istoric, cultura, societate, sistem politic, religios, etc). Construim cunostinte impreuna cu ceilalti si cu mediul inconjurator, cunoasterea este de tip rizomatic (de la botanica, rizomul este radacina care, rupta in bucati, fiecare bucata este capabila sa dea nastere unei noi plante), nu liniar, ca in cazul teoriei constructiviste. Viziunea constructionista asupra copilului este ca un copil este participant in constructia realitatii, este creator de cunostinte, spre deosebire de cea constructivista unde copilul este privit ca receptor de cunostinte

Daca modelul pedagogic traditional foloseste documentarea retroactiva (ce s-a intamplat), teme prestabilite, atentia fiind indreptata mai mult spre ideea unei clasificari si categorisiri a copiilor in relatie cu o schema generala de trepte si niveluri de dezvoltare (standarde), documentarea pedagogica (modul de lucru in noua abordare pedagogica, inspirata din modelul Reggio Emilia) isi indreapta atentia asupra procesului de invatare a copilului, incearca sa vada si sa inteleaga ce se intampla in activitatea pedagogica si de ce este capabil copilul fara un cadru predeterminat de asteptari si norme. Activitatea se bazeaza pe proiecte, planificarea lor fiind pe parcursul inaintarii in proiect. Se pleaca de la subiecte de interes alese de copii (ce vor ei sa explore si aprofundeze), de la intrebarile ridicate de copii asupra subiectului de interes si se continua proiectul in functie de directiile pe care copiii le aleg sa le aprofundeze. 

Documentare pedagogica inseamna sa documentezi (scrii, filmezi, fotografiezi) ce si cum fac si ce spun copiii in timp ce fac anumite activitati de explorare si invatare (NU joc, care se considera ca trebuie sa fie lasat in pace, doar al copiilor, fiind considerat un act foarte intim si personal), apoi reflectat asupra imaginilor si ce s-a intamplat/spus si tradus/interpretat/inteles informatiile in functie de relatiile copiilor cu mediul, cu materialul, cu ceilalti copii, cu "materia" (matematica, stiinte, limba, etc). Un exemplu simplu: copiii deseneaza o floare de mac, din ce cred si stiu ei ca ar fi o floare de mac. Apoi merg la plimbare pe un camp de maci si la intoarcere deseneaza iar floarea. Cele doua desene indica evolutia cunostintelor copiilor prin explorare. Diferentele sunt semnificative, in cel de-al doilea desen existand mult mai multe detalii legate de forma, petale, culoare, frunze. 

Documentarea pedagogica (despre care voi vorbi pe larg cu alta ocazie, pentru ca abia am inceput sa o studiez) este numita Pedagogy of listening: a asculta cu toate simturile cele "100 de limbi ale copiilor" si prin documentare a face vizibila aceasta "ascultare". Documentarea pedagigica este un proces de invatare colectiv si individual, prin care pedagogii si copiii invata unii de la altii, de la material si de la locul (mediul) in care se afla. Invatarea colectiva se bazeaza si pe modul in care copiii lucreaza impreuna in grup. Se creaza conexiuni intre experiente si intelegeri diferite, care apoi creaza la randul lor cunostinte comune, o abordare care profita de diferente si diversitate. La aceasta documentare iau parte atat predagogii, cat si copiii si parintii, pe parcursul proiectelor documentate, nu doar la final (retroactiv si proactiv). 

In invatamantul prescolar exista mai multe abordari pedagogice, dupa cum se poate vedea. Majoritatea prescolilor kommunale abordeaza pedagogia traditionala, bazata pe teoria constuctivista, exista prescoli cu anumite modele pedagogice (Montessori, Waldorf), precum si prescoli care au abordeaza procesul pedagogic prin metoda Reggio Emilia (documentare pedagogica). Planul/programa de invatamant pentru prescoala traseaza obiective si directii pentru indeplinirea misiunii si valorilor prescolii, dar nu impune un anumit model pedagogic. Democratic se considera ca la obiectivele trasate (ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg; importanta jocului; principii democratice, sociale, drepturile omului, etc) se poate ajunge prin metode pedagogice diferite. 

La ora actuala si in urmatorii 10 ani, profesorii pentru prescolari sunt cei mai cautati pe piata de munca suedeza. Este considerata o meserie extrem de importanta, dar pentru ca momentan este inca printre cele mai prost platite slujbe pentru absolventi de studii superioare, pregatirea profesionala este destul de evitata de tinerii care vor sa faca o facultate. Pentru ca la nivel politic s-a realizat pericolul unui gol de profesori in urmatorii ani, s-au pornit campanii sociale si de presa pentru a sublinia importanta si rolul acestei profesii, pentru a atrage tinerii spre aceasta profesie. De asemenea, sindicatele din educatie duc o lupta permanenta pentru imbunatatirea conditiilor si cresterea salariilor. Anul acesta au obtinut o crestere de 4,5%. Si lupta continua. 

In anul meu universitar suntem 180 de studenti, se preconizeaza ca 10% vor renunta pe parcurs. Suntem impartiti in 6 grupe de cate 30, in fiecare grup fiind impartiti in 6 echipe de lucru de cate 5. Ne adunam tot anul doar la conferinte si prelegeri, in rest cursurile (seminariile) se desfasoara pe grupuri, cu profesori diferiti pentru fiecare grup. In echipa de 5 lucram intre seminarii si alegem noi cand si cum ne intalnim, dar avem si lucrari/examinari comune, pe care le facem in echipa. Literatura cursurilor este generoasa, pentru primul curs de 4 saptamani am avut 2 carti si o culegere de 8 texte, pentru al doilea curs (ma pregatesc pentru doua examene saptamana viitoare) avem 4 carti si 6 texte. Acasa citesc literatura, imi scot idei principale si concepte centrale, pe care le discut cu colegele de echipa, apoi le aprofundam la seminarii, in grup si prin prelegeri. 

Fiecare curs dureaza intre 4 si 6 saptamani, se face cate un singur curs intr-o anumita perioada si avem partea de practica inclusa in cadrul anumitor cursuri (cate 2-3 saptamani de practica in 4 etape), de-a lungul celor 3 ani si jumatate de studiu. Cateva nume de cursuri: Misiunea scolii: explorare, joc si ingrijire; Teoria planului/programei de invatamant; Mediul didactic si pedagogic si perspective teoretice; Retorica; Etica si estetica; Pedagogie speciala; Teorii despre invatare si dezvoltare individuala. 
Ce imi place cel mai mult este modul in care se dau examenele si notarea. Examenele practice sunt in general de grup, lucrarea principala este individuala, o faci acasa, cu toate cartile in brate, interpretezi lucrurile dupa bunul plac si intelegere. Orice forma de copiere si plagiat se pedepseste drastic, ducand pana la exmatriculare. Notarea se face de la A (exceptional, abordarea subiectelor si literaturii intr-un mod foarte creativ si complex) pana la F (picat - lacune mari in intelegerea si abordarea subiectelor). B (foarte bine - complex si creativ), C (bine - abordare nuantata a subiectelor si literaturii), D si E (sufiecient - prezentare generala, nenuantata, a subiectelor si literaturii). Daca iei F ai 3-5 ocazii sa refaci lucrarea.

Cam atat pentru azi, sper ca nu plictisesc cu atatia termeni si detalii, dar consider ca e necesar pentru a se intelege mai departe cand o sa aprofundez anumite tipuri de pedagogie si cazuri speciale. Astept intrebari, discutii si completari :)


duminică, 21 octombrie 2012

2 ani

Ieri am sarbatorit doi ani de cand mi-am inceput viata de la aproape zero in Suedia. La un an povesteam si explicam multe. Aveam nevoie de o recapitulare. Prin primavara faceam operatie pe cord deschis si adunam "pe hartie" lucrurile, momentele, intamplarile mai dure, mai grele. E un tip de terapie care ajuta, cel putin in cazul meu. Asta vara dezvaluiam noile directii din viata mea.
 
Acum la doi ani nu mai simt nevoia unei recapitulari, pentru ca lucrurile sunt in desfasurare. Nici de terapii nu am momentan nevoie, sunt intr-o zona de confort psihic, fizic si sentimental optim. Fericirea se traieste, nu se urla pe garduri. Cu facultatea sunt abia la inceput, e mult de citit, de invatat, dar imi place, simt pe zi ce trece ca am facut cea mai buna alegere. Acasa suntem bine, e cald si frumos. Rezolvam probleme impreuna, trecem hopuri impreuna, suntem bucurosi si fericiti impreuna. Ceva e neschimbat de doi ani: dorul de ai mei, faptul ca mi-as dori sa ii am mai aproape, sa ne vedem si fizic mai des, nu doar pe skype. Sa o scot pe mama la o prajitura, sa ma ajute tata cu solarul, sa stau la povesti cu Cati si Cristi, sa ma dragalesc cu Mara. Si de iesit la o barfa si un frappe cu cei cativa oameni speciali de acolo mi-e dor.
 
Citesc in continuare stiri din Romania. Doare in continuare si refuz sa renunt sa ma mai intereseze, desi ar fi cel mai usor.
 
Nu mai am senzatia de "imigranta", asta e ceva nou. Ma trezesc discutand despre "noi, in Suedia", mi-e fireasca prezenta mea aici, in metrou, la scoala, cand pregatesc cate o petrecere, cand stau la povesti despre rasism si imigranti. Discut si despre politica, clar am inceput sa ma suedizez.
 
Mi-a scris varu-meu care e plecat in Canada de vreo 20 de ani: "dupa 5 nu ii mai numeri". Eu imi doresc sa o fac si dupa 20.
 
Va las acum, ma duc sa invat un pic. Am examen in doua saptamani. Si din 20 noiembrie incep practica la o prescoala(gradinita). Vremea e uratica la noi, dar asa e vremea in Suedia, mai mult rece si urata. Dar si cand e frumos!
 
M-a intrebat cineva de curand daca acum, asezata, as recomanda cuiva sa emigreze. Am raspuns ca as spune tuturor sa se lupte sa isi gaseasca locul. V-am pupat.

joi, 11 octombrie 2012

In loc de introducere in ce va urma sa povestesc despre sistemul prescolar suedez

Cand eram mica, la gradinita, ma jucam cu trei baieti de-a pilotii de avion. Si de fiecare data eram indepartata de joc pentru ca "fetitele se joaca cu papusi, fac de mancare". Chestia cu "nu e bine ce faci, fetele nu fac/zic/se joaca asa" m-a bantuit multa vreme dupa, revenind obsesiv ba de la profesori, ba de la tot felul de tantici, ba chiar si de la mama. Tot din perioada gradinitei imi aduc aminte cat de rapid eram indepartati de topait prin baltoace, jucat in noroi, ca "nu sunteti animale si va murdariti". Treaba cu "nu te murdari!" este inca foarte actuala, am auzit-o la multi parinti si am incercat sa spun discret ca hainele se spala, nu e mai important cat de interesat e copilul sa descopere nu stiu ce frunza sau pietricica sau rama in noroiul respectiv, nu e mai important cat de bucuros e copilul care exploreaza o noua lume, desi noua ni se pare ca e doar noroi? Daca nu mi s-a taiat macaroana cu "tu sa vorbesti cand oi avea copii", mi s-au aruncat priviri de genul "esti nebuna, femeie!".

Asta vara s-au reintalnit in vacanta Mara, iubita mea nepoata, cu Malin, fetita mea suedeza. S-au balacit, s-au jucat in nisip, a fost superb. Dar mi-a ramas in memorie un anumit joc: pe rand, una era educatoarea de la gradi, cealalta copilul. Scena se juca la o terasa unde ne oprisem sa bem o cafea. Intai a fost Malin educatoare. A luat niste chestii de pe masa si le-a pus in geanta, a zis ca e mancare pentru plimbare, dupa care a organizat-o pe Mara si s-au dus "in padure", unde s-au jucat si au alergat si au invatat despre nu mai stiu ce. Cand a venit randul Marei sa fie profesoara, s-a asezat pe un scaun si a luat o cana de pe masa, dupa care i-a zis lui Malin sa se duca la joaca. Malin nu intelegea. Nici noi, asa ca am intrebat-o pe Mara ce face. "Pai, eu sunt acum educatoarea, beau cafea si stau pe scaun, copiii se joaca, nu?"

Mi-am dorit intotdeauna sa lucrez cu copiii, dar din cauza salariilor prea mici din Romania, am renuntat sa fac o cariera din asta, in schimb am lucrat 14 ani ca meditatoare, engleza si romana. Si am incercat sa ma comport cu ei cum simteam, instinctiv, ca vor sa fie tratati. Ii ascultam, nu doar auzeam, ii lasam sa isi aleaga ce fel de caiete, culori, creioane, mod de a scrie vroiau ei. Desenam, povesteam, radeam. Cand ii vedeam neatenti, obositi, fara chef, nu faceam lectii, ci stateam de vorba. Le luam foarte in serios povestile, nu le spuneam niciodata "prostii de copil", nu ignoram niciodata. Cand imi spuneau chestiuni foarte serioase si secrete, le discutam cu ei, dar nu ii param niciodata parintilor. Cand consideram ca e ceva intr-adevar grav, ii sfatuiam sa spuna ei singuri parintilor si explicam de ce e mai bine asa. Copiii aveau incredere in mine, se simteau in siguranta, se simteau respectati si ascultati, nu tratati de sus cu "superioritatea" adultului. Invatam impreuna. Am considerat ca am invatat intotdeauna mai multe si mai frumoase de la copii decat de la adulti.

Acum cativa ani m-a sunat Raluca, una din fetele cu care imi incepusem "cariera" de meditator. Raluca aia mica si vorbareata, vesela si care desena superb. Avea acum 22 de ani si ma sunase sa ma intrebe daca mai fac engleza, ca vroia sa ma recomande cuiva. Pentru ca nu uitase ce frumos povesteam si desenam si ce engleza stie acum stie de cand facusem noi, ca in rest avusese doar profesori care nu-i placusera. Ba mai avea si caietul si foile pe care scrisesem si desenasem. Mi-ar placea sa cred ca mai sunt cativa tineri care stiu cum se spune la mana, burta si buric in engleza pentru ca isi aduc aminte de desenele cu un omulet zambitor pe care le faceam cand invatam partile corpului.

Ajungand intamplator sa o inlocuiesc o perioada pe profesoara de romana a copiilor cu limba materna romana, am descoperit ca in Suedia copiii sunt respectati ca indivizi, sunt ascultati, parerile si jocul si descoperirile pe care le fac in nisip si noroi le sunt luate in serios, pentru ca de la 1 an jumate-2 ani ei invata despre lume, oameni, toleranta, rezolvarea conflictelor, responsabilitate, dar mai ales despre ei insisi. Baietii se joaca si cu papusi sau craticioare si aragaz, fetele cu lego si masinute si nu sunt "corijati". Parintii ii iau acasa murdari de noroi din cap pana in picioare, dar fericiti si incantati ca au fost in padure unde si-au construit casuta si au vazut pasari si au scormonit dupa viermisori si lumea lor a devenit mai mare si mai fascinanta. Iar parintii primesc si ei "tema" sa se uite, pe drum spre casa, la ce pasari vad prin copaci, pentru ca a doua zi copiii continua proiectul cu pasarile si le deseneaza, le discuta, le povestesc. Copilasii de 2-3 ani care toarna nisip din canute in sticle de plastic si iar in canute sau galetuse nu se joaca pur si simplu. Pentru ca daca te uiti mai atent, si profesorii de aici sunt invatati sa o faca, vezi ca de fapt ei fac matematica. Invata despre volum, masuri, spatiu.

Nu cred ca s-au facut in Romania cercetari si documentari despre impactul asupra copiilor al trecerii de la gradinita la 5 ore in banca, la scoala, cu nu stiu cate materii si teme si calificative. Pentru ca daca s-ar face, sunt convinsa ca ar fi un soc pentru toata lumea ce impact dezastruos are aceasta trecere brutala. Eram deja aici cand s-a introdus clasa 0 in Romania, dar am salutat-o ca pe o idee buna. Cu un inceput greoi, haos, lipsa de personal, lipsa de clase. Dar toate inceputurile sunt grele! Clasa 0 trebuie sa existe si trebuie facuta in scoli, nu in gradinite, pentru ca micutii fac trecerea spre scoala. Si stiu ca exista pedagogi (am o prietena foarte buna care si-a asumat rolul de a fi printre primii profesori de clasa 0 si e incantata de oportunitati, s-a implicat in decorarea clasei, se documenteaza si se inspira din ce si cum fac altii, si i-am povestit despre niste activitati pe care le fac copiii de 6 ani aici) care nu s-au blazat si care cred ca pot influenta in bine viitorul unor copii. Prietena mea, careia i-am zis de o activitate pe care am vazut-o aici (copiii duc acasa o mascota - un ursulet, o vacuta, o girafa de plush care are nume si o mica poveste - pe timpul weekendului, copiii au responsabilitatea jucariei cat e la ei, iar luni vin la scoala cu povestirea a ce au facut in weekend - aici intervin si parintii care, desi muncesc mult si sunt stresati si obositi, sunt foarte implicati si in partea scolara a copiiilor) mi-a scris ieri: "Ideea cu mascota plimbata acasa a fost suuuuuper. O sa.ti trimit poza cu prima scrisorica sa vezi ce frumoasa e. Multumesc mult mult si raman datoare pe viata :)"

M-am apucat sa studiez sa ma fac profesoara de prescolari, sa lucrez cu copiii full-time, cum mi-am dorit de cand eram copila. Sunt abia la inceput, e mult de citit si limbajul e greoi uneori, stau cu dictionarul romanesc in brate si cel de sinonime suedeze pe calculator. Sunt chiauna de cap si oboseala, dar sunt atat de incantata! Pentru ca inca din primele cursuri invatam despre procesul pedagogic care porneste de la ce stiu si pot copiii, ce ii intereseaza sa aprofundeze si ce invata atat copiii cat si profesorii unii de la altii. Teoria cu copiii care nu stiu si nu pot prea multe ca sunt mici si e datoria profesorilor sa ii invete ce cred ei ca i-ar interesa pe copii a ramas in istorie.

O sa adun ideile principale si o sa le pun "pe hartie", aici pe blog. Si nu din lipsa de modestie, ci pentru ca stiu ca la randul lor suedezii au prins in zbor de la altii, si-au pus intrebari si au facut schimbarile in timp, pornind de la oameni simpli, parinti interesati si pedagogi dedicati, nu direct de la nivel politic, mi-as dori sa inspir. Eu voi fi scribul, cel care pune pe hartie ideile si conceptele altfel de aici, nu am veleitati de scriitoare si nu scriu adevarurile mele, ci ce au spus, gandesc si fac altii si mie mi se pare bun. In ultima vreme am vazut ca e o moda in Romania cu scrisul si prezentatul noilor idei si descoperiri despre parenting, alaptarea pe termen lung, dormitul cu copilul in pat pana pleaca de acasa, etc. Sunt idei bune, unele ciudate, unele exagerate (din punctul meu de vedere). Dar ce ma face sa le rejectez din prima este agresivitatea si virulenta cu care cele care le promoveaza dau peste bot celor care isi permit sa nu fie de acord sau sa conteste. Sper din suflet sa nu se ajunga la asa ceva aici, din contra. Imi doresc dialoguri reale si constructive, chit ca in contradictoriu. Pentru ca ma pasioneaza ce invat acum si ce voi face in viitor si am de gand sa fac un serial pe termen lung din povestile despre pedagogie, invatatul prin joc, ingrijire, respect pentru copii.

Inchei (prea)lungul text cu o poezie pe care am citit-o la unul din primele seminarii:
"Un copil criticat invata sa aiba prejudecati
Un copil care mananca bataie invata sa loveasca
Un copil care e luaat in deradere invata sa se simta neinsemnat
Un copil ironizat invata sa aiba constiinta incarcata
Dar un copil care este incurajat invata sa aiba incredere
Un copil care intalneste toleranta invata sa fie rabdator
Un copil care experimenteaza fair play-ul invata sa fie echitabil
Un copil care simte prietenia invata sa fie bun si amabil
Un copil care se simte in siguranta invata sa aiba incredere
Un copil care este indragit si imbratisat invata sa simta iubirea din lume".

joi, 4 octombrie 2012

Bucurii simple si nivelul de trai


Inainte de a incepe sa va innebunesc de cap cu povesti de la cursurile mele absolut fascinante, mi-am adus aminte de ceva la care ma gandesc de ceva vreme. O anume diferenta de mentalitate a oamenilor care cred ca are legatura majora cu diferentele de standard de viata. Cred ca am mai spus mai de mult ca un nivel de trai superior nu inseamna niste salarii uriase, multi bani sau lux, ci un anumit nivel de siguranta sociala (stabilitatea joburilor, sistemul educational pus la indemana parintilor, criminalitate scazuta, etc) combinat cu un mediu curat, acces la natura, un transport in comun  functional, acces la tehologii de ultima generatie, etc. etc.  

Am mai spus si ca la acest nivel de trai ridicat s-a ajuns prin foarte multa munca si sacrificii (conceptul de ”munca voluntara” pentru interesul tarii cred ca s-a nascut prin tarile nordice, pe la inceputul secolului trecut, dar mai ales dupa al doilea razboi mondial in care suedezii nu au participat, dar au prins momentul imediat dupa sa se afirme), prin munca multa si constructiva (multe maini muncitoare, putine capete ganditoare, dar exact alea necesare), taxe si amenzi extrem de mari pana oamenii au fost dresati sa isi plateasca darile sis a respecte regulile, ca apoi sa invete sa se implice in societate, in ce ii priveste la nivel micro si macro. Asa ca pentru cei care spun cumva cu naduf “da’, bai, dar la ce nivel de trai au ei/ce salarii au ei” de parca le-ar fi aruncat cineva de sus un purcoi de bani si brusc si-au facut asa o societate dezvoltata si bogata, trebuie sa se inteleaga ca suedezii au ajuns la nivelul actual in timp si nu usor. 
Dar eu despre altceva vroiam sa vorbesc si ma pierd in detalii. Cat eram inca in Romania ma uitam la ai mei si inca ceva cunoscuti care isi luau o pauza de la ”statutul inalt” dat de munca la birou si costum, gradinarind, murdarindu-se de noroi, sapand, facand ”munci de jos”. Eu le vedeam ca pe niste legaturi vitale cu traditia, cu niste vremuri in care datoria unui om era sa aduca mancare pe masa familiei, chestiuni care acum s-au transformat in momente frumoase de impartasit cu familia. Mi-a lipsit enorm, anul asta mai mult ca anul trecut, sa fiu la culesul strugurilor cu ai mei. 
Tot in Romania am cunoscut cateva personaje care, ajunse la un anumit nivel de trai, regaseau cu voluptate, dar si cu mult snobism, placerea de a-ti face singur sapun, de a-ti face singur tuica sau de a varui casa cu var, desi exista lavabil prin toate magazinele. Povestile despre aceste evenimente de intoarcere la traditie si vremi trecute erau atat de iritant si snob spuse, cu atat de multe insinuari de genul “doar noi, oamenii fini si cu bani putem sa apreciem asa ceva, oamenii de rand sunt niste nehaliti care nu vad mai departe de plasma luata in rata” de imi venea sa le iau sapunul de casa si sa li-l in infig in ... gura. 
Ajunsa aici am ramas surprinsa si apoi incantata de cat de mult se bucura suedezii de intoarcerea la natura si lucrurile simple. Si cu cat sunt mai potenti financiar, cu atat sunt mai incantati sa isi repare singuri prin casa, sa isi cultive plantute in sere, sa pescuiasca sau sa culeaga ciuperci. Si toata lumea se plimba, iese afara, alearga, lasand masina acasa si indiferent de vreme. Si desi e mult mai multa natura si mai putina poluare ca in Bucuresti, de exemplu, nu ai nici aici chiar peste tot hectare de padure sau marea la poarta. Dar oamenii isi scot copiii la plimbare, ii lasa sa se urce in copaci, sa scormone in nisip sau noroi, sa topaie prin baltoace, sa se murdareasca din cap pana in picioare ca niste porcusori. O creanga mai ciudata sau o piatra frumoasa ajung sa fie mai interesante decat un joc pe iphone sau ipad. Pentru hainele murdare (mi-am adus aminte de obsesia cu "sa nu te murdaresti!" din Romania, chestie care m-a isterizat intotdeauna) exista masina de spalat si detergent, bucuria copiilor si a adultilor este nepretuita. 

La un nivel de trai ridicat clasele sociale (care exista, plecand de la nivel de educatie si ajungand la salarii, numar de camere sau model de barca) sunt mult mai greu de delimitat. Oamenii sunt prieteni in functie de pasiuni comune. Noi avem prieteni care au trecut prin somaj si se chinuie sa prinda un job, altii milionari, altii care castiga 7-8.000 de euro pe luna. Doar cativa avem studii superioare. Unii au barca de 50.000 de euro, noi una de 1500, altii de 200. Si stam cu orele si ne bate vantul la pescuit impreuna. Iar gagici care si-ar permite ore de masaj si cosmetic in fiecare zi, impreuna cu mine care mi-as permite poate o data pe luna si cu cea care nu si-ar permite niciodata, stam pe vine si ne rupem genunchii, unghiile si spatele sa culegem cat mai multe ciuperci. De fiecare data avem o gramada de lucruri de povestit. Sau pur si simplu suntem bucurosi impreuna, band o cafea la adapost de vant, cu gandul la cum o sa pregatim pestii prinsi, fara sa ne spunem nimic. Ideea de baza e sa faci ceva cu mainile tale, sa pui pe masa un peste pescuit de tine, o rosie ingrijita de tine, o mancare de ciuperci culese de tine, desi pe toate le gasesti la magazin nu imposibil de scump.
Mi-aduc aminte cat de admirativ si incantat se uitau amicii care dadusera mii se coroane pe masinute de dat zapada cand au vazut ce inginerie a construit David, din resturi si bucati de metal aruncate la gunoi. Nu am vazut sau auzit vreodata un misto sau ironie vizavi de diverse proiecte de-ale lui, unele usor puerile sau fara utilitate in real. Am spus cuiva ca daca as veni cu masina noastra in fata blocului din Bucuresti, cred ca nu m-ar lasa sa parchez, ca e prea veche si uratica. Glumeam serios. 
In weekend iesim ultima data cu barca inainte sa o remorcam acasa. Sper sa prindem ceva peste si eu sa culeg ciuperci, desi ne va ingheta sangele in noi de frig. Si sa fie in iarna asta zapada, sa ne dam mai des cu sania. Ca frig sigur va fi, asa ca trebuie sa ne apucam sa taiem lemne, sa avem cu ce incinge soba.